Viața Sfântului și Dreptului Lazăr din Betania – prietenul lui Hristos și mărturia învierii celei de obște

Viața Sfântului și Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos și cel înviat a patra zi

Viața Sfântului și Dreptului Lazăr din Betania, fratele Martei și Mariei, înviat de Hristos după patru zile și primul episcop al Ciprului. Pildă vie a credinței și a nădejdii în Înviere.

Sfântul și Dreptul Lazăr din Betania, fratele Sfintelor Mironosițe Marta și Maria, a fost unul dintre cei mai apropiați și iubiți prieteni ai Domnului nostru Iisus Hristos. Casa lor din Betania era loc de odihnă și de mângâiere pentru Mântuitorul, Care adeseori poposea acolo, primind dragostea lor curată și credința lor fierbinte.

Pentru aceasta, Evanghelia mărturisește limpede că Domnul îl iubea pe Lazăr. Iar când acesta s-a îmbolnăvit și a murit, surorile lui au trimis cu lacrimi veste către Iisus, zicând: „Doamne, iată, cel pe care îl iubești este bolnav.” Dar Pronia dumnezeiască a rânduit ca Lazăr să zacă patru zile în mormânt, spre arătarea slavei lui Dumnezeu.

Venind Domnul în Betania, a aflat pe Lazăr deja pus în mormânt. Și văzând plângerea Martei și a Mariei, precum și durerea celor adunați acolo, Însuși Iisus a lăcrimat, arătându-ne cât de adâncă este iubirea Sa pentru om. Apoi, apropiindu-Se de mormânt, a strigat cu glas mare:

„Lazăre, vino afară!”

Și îndată cel mort s-a ridicat, ieșind legat cu fâșii de pânză, spre uimirea tuturor celor de față. Astfel, Lazăr a devenit mărturie vie a puterii dumnezeiești a lui Hristos și vestitor al învierii celei de obște.

Mulți dintre iudei, văzând această minune mare și preaslăvită, au crezut în Domnul. Iar arhiereii și fariseii, aprinzându-se de invidie și de mânie, s-au sfătuit nu numai să-L piardă pe Iisus, ci și pe Lazăr, căci pentru el mulți veneau la credință.

După slăvita sa înviere, Sfântul Lazăr, ferindu-se de prigonire, a mers în Cipru, unde a fost rânduit de Sfinții Apostoli cel dintâi episcop al cetății Kiteia, astăzi Larnaca. Acolo a păstorit cu blândețe și cu înțelepciune turma lui Hristos vreme de treizeci de ani, luminând pe păgâni cu lumina Evangheliei și întărind pe credincioși în dreapta credință.

Tradiția Bisericii spune că, după învierea sa din morți, Sfântul Lazăr nu a mai zâmbit niciodată, aducându-și aminte de cele văzute în adâncurile morții, ci a rămas cu chip smerit și adânc cugetător, petrecându-și viața în frică de Dumnezeu și în slujire neîncetată.

La vremea rânduită de Domnul, Sfântul și Dreptul Lazăr a adormit cu pace, fiind îngropat în Kiteia. Iar peste veacuri, în anul 890, sfintele sale moaște au fost descoperite într-un sicriu de marmură pe care era scris:

„Lazăr, cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos.”

Mai apoi, prin porunca împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept, o mare parte din sfintele sale moaște au fost mutate la Constantinopol, spre binecuvântarea credincioșilor. Până astăzi, o parte din ele se păstrează în biserica sa din Larnaca, iar altele la Sfânta Mănăstire Iviron din Muntele Athos.

Biserica Ortodoxă îl pomenește cu cinste pe Sfântul și Dreptul Lazăr în Sâmbăta lui Lazăr, în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim, iar mutarea sfintelor sale moaște se prăznuiește la 4 mai și 17 octombrie.

Prin viața sa, Sfântul Lazăr rămâne pentru noi chip al credinței statornice și mărturie vie că Hristos este Învierea și Viața, iar cel ce crede în El, chiar dacă va muri, viu va fi.

👉   Acatistul Sfântului și Dreptului Lazăr: Cântări de Înviere și Mângâiere

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇