Cine este bătrânul din partea de jos a Icoanei Rusaliilor?
În Icoana Pogorârii Sfântului Duh, ochiul credinciosului se oprește mai întâi la Sfinții Apostoli, așezați în bună rânduială, luminați de limbile cele de foc ale Duhului Sfânt. Dar, coborând privirea spre partea de jos a Icoanei, vedem o arătare tainică și adâncă: un bătrân șezând într-un loc întunecat, ca într-o grotă sau într-o temniță, purtând haine împărătești și coroană pe cap. Acesta este numit în tradiția iconografică „Cosmos”, adică lumea. Termenul grecesc κόσμος / kósmos are înțeles de „lume”, „univers”, dar și de „ordine” sau „împodobire”; în greacă este de gen masculin, de aceea iconografia l-a înfățișat sub chipul unui bătrân rege.
Acest bătrân nu este un împărat anume, nici un personaj istoric, nici un sfânt necunoscut. El este lumea întreagă, omenirea cea veche, lumea de dinaintea luminării prin Evanghelie, lumea care zăcea „în întuneric și în umbra morții”. În unele tâlcuiri iconografice, locul negru în care stă acest bătrân arată lumea învăluită de păcat, iar chipul său gârbovit arată îmbătrânirea duhovnicească a omului prin căderea lui Adam.
Și totuși, Icoana nu-l arată pe „Cosmos” ca pe o făptură lepădată fără nădejde. Dimpotrivă, el poartă coroană și veșminte împărătești. Aici este o taină mare: lumea este rănită de păcat, dar nu este lipsită de chemarea ei dintâi. Omul a fost zidit după chipul lui Dumnezeu, chemat să fie stăpânitor al făpturii, nu tiran al ei; împreună-lucrător cu Dumnezeu, nu rob al stricăciunii. Coroana bătrânului ne aduce aminte că omul, deși căzut, poartă încă în sine pecetea unei demnități împărătești.
În mâinile sale, bătrânul ține o năframă pe care se află douăsprezece suluri. Aceste suluri închipuie propovăduirea apostolică, învățătura celor doisprezece Apostoli, prin care lumina lui Hristos avea să se reverse peste neamuri. În descrierea veche a Erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, la scena Pogorârii Sfântului Duh se pomenește despre un om care ține o năframă cu douăsprezece hârtii înfășurate, având deasupra lui scrierea „Lumea”, iar peste Apostoli se arată limbile de foc ale Duhului Sfânt.
Prin aceasta, Icoana ne spune că darul Duhului Sfânt nu rămâne închis într-o odaie, nici mărginit la un singur popor. Duhul Sfânt Se pogoară peste Apostoli, iar Apostolii sunt trimiși către lume. Ceea ce se petrece în Ierusalim nu este un fapt izolat, ci începutul luminării întregii făpturi. Sfântul Duh face din pescari propovăduitori, din oameni simpli dascăli ai lumii, din cei fricoși mărturisitori până la moarte.
În vechile reprezentări ale Cincizecimii, în partea de jos a Icoanei apăreau uneori diferite popoare, neamuri și limbi, ca trimitere la mulțimile adunate în Ierusalim, care au auzit pe Apostoli grăind fiecare în limba sa. Mai târziu, iconografia bizantină a adunat această învățătură într-un singur chip simbolic: bătrânul „Cosmos”, regele-lume, care așteaptă să primească lumina Evangheliei.
Este important să nu înțelegem greșit această imagine. Bătrânul nu este „răul” în sine, nici diavolul, nici un împărat păgân anume. El este lumea căzută, dar chemată la mântuire. Întunericul din jurul său nu spune că Dumnezeu a părăsit lumea, ci că lumea are nevoie de luminarea Duhului Sfânt. Iar năframa cu suluri arată că această luminare vine prin propovăduirea Bisericii, prin cuvântul Evangheliei, prin mărturia Apostolilor și prin viața cea nouă în Hristos.
De aceea, partea de jos a Icoanei Rusaliilor nu este un amănunt decorativ, ci o adevărată predică în culoare. Sus vedem focul Duhului; la mijloc, soborul Apostolilor; jos, lumea care așteaptă. Între acestea se arată lucrarea Bisericii: să primească Harul, să păstreze dreapta credință și să ducă lumina lui Hristos până la marginile pământului. Icoana nu este o fotografie a unei clipe trecute, ci o mărturisire vie despre Biserică, despre unitatea ei și despre chemarea tuturor oamenilor la mântuire.
Așadar, bătrânul din partea de jos a Icoanei Pogorârii Duhului Sfânt este Cosmosul, lumea întreagă: bătrână prin păcat, împărătească prin chemare, întunecată prin cădere, dar luminată prin propovăduirea apostolică. El este omenirea care așteaptă Evanghelia, creația care suspină după înnoire, omul care nu se poate ridica singur, dar care primește, prin Biserică, vestea cea bună a mântuirii.
Privind această Icoană, credinciosul înțelege că Rusaliile nu sunt doar pomenirea unui eveniment petrecut odinioară la Ierusalim, ci începutul lucrării vii a Duhului Sfânt în lume. Prin Duhul Sfânt, Apostolii au primit curajul propovăduirii; prin Duhul Sfânt, Biserica rămâne una; prin Duhul Sfânt, lumea cea îmbătrânită de păcat poate fi înnoită, luminată și adusă întru viața lui Hristos.
Învățătură de luat aminte:
Bătrânul „Cosmos” ne arată că lumea, oricât ar fi de întunecată de păcat, nu este uitată de Dumnezeu. Hristos nu trimite pe Apostoli ca să osândească lumea, ci ca să o cheme la lumină. Iar Duhul Sfânt nu vine ca o putere străină, ci ca foc dumnezeiesc ce curățește, luminează și înnoiește inima omului.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu