„Să nu se tulbure inima voastră” – Hristos, Calea către Casa Tatălui
(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan 14, 1-11)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu. Iar unde Mă duc Eu, voi știți; și știți și calea. Toma I-a zis: Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea? Iisus i-a răspuns: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne nouă pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl, Care rămâne întru Mine, El însuși face aceste lucrări. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine.
Textul Sfintei Evanghelii după Ioan 14, 1–11 așază înaintea noastră una dintre cele mai mângâietoare și mai adânci descoperiri ale Domnului Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
Iubiți credincioși,
Cuvântul acesta al Mântuitorului nu este rostit într-un ceas oarecare, ci în vreme de tulburare, de despărțire, de apropiere a Pătimirilor. Ucenicii simțeau că se apropie un nor greu peste sufletele lor. Domnul le vorbise despre plecarea Sa, despre vânzare, despre Cruce, iar inimile lor se umpluseră de neliniște.
Și tocmai atunci, când frica începea să intre în adâncul lor, Hristos le spune: „Să nu se tulbure inima voastră.” Nu le făgăduiește o viață fără încercări, nici o cale fără lacrimi, nici o credință fără luptă. Ci le dă ceva mai mare: încredințarea că El nu pleacă spre uitare, ci spre pregătirea unui loc în Casa Tatălui.
Aici este mângâierea creștinului: că viața noastră nu se sfârșește în pământ, nu se închide în sicriu, nu se risipește în amintiri. Omul este chemat la Casa Tatălui. El este zidit pentru veșnicie, nu pentru deznădejde.
„În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”
Prin aceste cuvinte, Domnul ne arată că Dumnezeu nu este un Stăpân rece, departe de zidirea Sa, ci Tată. Iar cerul nu este o idee goală, nici o poezie frumoasă, ci locul întâlnirii cu Dumnezeu, împărăția iubirii Sale, odihna celor ce au mers cu credință pe calea Crucii.
„Multe locașuri” nu înseamnă dezbinare în Împărăție, ci bogăția iubirii dumnezeiești. Dumnezeu nu lucrează cu măsură omenească. El cunoaște inima fiecăruia, osteneala fiecăruia, lacrima fiecăruia, pocăința fiecăruia. În casa Tatălui este loc pentru cel curat, dar și pentru cel ce se curățește prin pocăință; pentru cel tare, dar și pentru cel slab care nu se lasă de Hristos; pentru cel ce a alergat mult, dar și pentru cel ce, măcar în ceasul al unsprezecelea, s-a întors cu zdrobire de inimă.
Dar să luăm aminte: Domnul nu spune că toate căile duc acolo. Nu spune că orice credință, orice rătăcire, orice voie proprie ajunge la Tatăl. Ci spune limpede: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
Toma întreabă pentru noi toți
Toma, cu firea lui sinceră și frământată, întreabă: „Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea?” În întrebarea lui Toma se află neliniștea tuturor oamenilor: Unde mergem? Care este drumul? Cine ne poate scoate din întuneric? Ce este adevărul? Unde este viața cea adevărată?
Și Domnul nu îi dă o hartă, nu îi dă o rânduială filosofică, nu îi dă o teorie, ci Se dă pe Sine:
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”
Să băgăm de seamă: Hristos nu zice: „Eu vă arăt calea”, ci „Eu sunt Calea.” Nu zice: „Eu vă spun adevărul”, ci „Eu sunt Adevărul.” Nu zice: „Eu vă dau o viață mai bună”, ci „Eu sunt Viața.”
Aici este temelia credinței noastre ortodoxe: creștinismul nu este doar morală, nu este doar tradiție, nu este doar cultură, nu este doar obicei strămoșesc. Creștinismul este unirea omului cu Hristos, Cel răstignit și înviat.
Doxologia tâlcuiește această mărturisire arătând că Hristos este Calea pe care omul nu rătăcește, Adevărul care luminează mintea și Viața care înnoiește traiul prin rugăciune și prin Sfintele Taine.
Hristos este Calea
A merge pe Cale înseamnă a nu trăi după pofta lumii, nici după mândria minții, ci după poruncile Domnului. Calea aceasta nu este largă și ușoară după trup, dar este luminoasă după duh. Pe ea se merge cu smerenie, cu pocăință, cu rugăciune, cu iertare, cu răbdare.
Mulți voiesc cerul, dar nu voiesc calea cerului. Mulți voiesc pacea, dar nu voiesc iertarea. Mulți voiesc binecuvântarea, dar nu voiesc lepădarea de păcat. Însă Hristos nu poate fi urmat numai cu vorba.
Calea Lui trece prin Cruce, dar nu se oprește la Cruce. Trece prin mormânt, dar nu rămâne în mormânt. Trece prin lacrimi, dar sfârșește în Înviere.
Hristos este Adevărul
Lumea are multe păreri, multe glasuri, multe făgăduințe. Astăzi un adevăr, mâine altul. Astăzi o modă, mâine o rătăcire nouă. Dar Hristos nu este adevăr schimbător, ci Adevărul veșnic.
Adevărul lui Hristos nu lingușește păcatul, nu îndreptățește mândria, nu acoperă minciuna cu vorbe frumoase. El mustră ca să vindece, taie ca să curețe, luminează ca să scoată omul din orbirea sufletească.
De aceea, omul care voiește să trăiască în adevăr trebuie să primească și mustrarea Evangheliei. Nu este de ajuns să spunem: „Doamne, Doamne”, dacă viața noastră rămâne străină de poruncile Lui. Adevărul nu se poartă doar pe buze, ci se vede în inimă, în fapte, în iertare, în curăție, în milostenie.
Hristos este Viața
Viața fără Hristos poate avea mișcare, zgomot, avere, slavă, dar în adânc rămâne săracă. Omul poate fi viu cu trupul și mort cu sufletul. Poate să aibă multe în jurul său și totuși să nu aibă pace înlăuntrul său.
Hristos este Viața fiindcă El nu dăruiește doar zile, ci veșnicie. Nu dăruiește doar alinare trecătoare, ci împăcare cu Tatăl. Nu dăruiește doar putere de a răbda, ci har de a ne schimba.
Când omul se apropie de Hristos prin rugăciune, prin spovedanie, prin Sfânta Împărtășanie, prin ascultarea Evangheliei, viața lui începe să se lumineze dinăuntru. Nu toate necazurile dispar, dar inima primește putere. Nu toate rănile se șterg într-o clipă, dar ele nu mai sângerează fără nădejde.
„Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”
Filip cere: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns.” Iar Hristos îi răspunde cu o blândă mustrare: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe?”
Aceasta este o învățătură mare: în Hristos ni Se descoperă Tatăl. Nu putem vorbi drept despre Dumnezeu despărțindu-L de Fiul. Nu putem ajunge la Tatăl ocolindu-L pe Hristos. Fiul este întru Tatăl și Tatăl este întru Fiul. Aceasta nu este o vorbire omenească, ci taina Sfintei Treimi, pe cât ne-a fost nouă descoperită spre mântuire.
De aceea, cine vrea să știe cum este Dumnezeu, să privească la Hristos: la mila Lui față de păcătoși, la lacrimile Lui pentru Lazăr, la iertarea dată tâlharului, la Crucea primită pentru lume, la Învierea prin care moartea a fost călcată.
Învățătură pentru noi
Să nu ne tulburăm inima peste măsură. Da, vin boli, vin încercări, vin pierderi, vin zile în care omul se simte singur. Dar Hristos ne spune și nouă: „Credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine.”
Credința nu înseamnă lipsa lacrimilor, ci a nu plânge fără nădejde. Nu înseamnă lipsa fricii, ci a duce frica la picioarele lui Hristos. Nu înseamnă că nu vom avea cruce, ci că pe crucea noastră nu suntem părăsiți.
Casa Tatălui nu se câștigă prin vorbe mari, ci prin viață smerită. Prin rugăciune curată, prin iertarea aproapelui, prin lepădarea de răutate, prin întoarcerea de la păcat, prin milostenie, prin răbdare și prin credință lucrătoare.
...
Așadar, iubiți credincioși, când inima se tulbură, să ne aducem aminte de cuvântul Domnului. Când nu mai vedem drumul, să ne aducem aminte că Hristos este Calea. Când minciuna lumii ne amețește, să ne aducem aminte că Hristos este Adevărul. Când moartea, frica și păcatul ne apasă, să ne aducem aminte că Hristos este Viața.
Să nu căutăm alt drum către Tatăl, căci altul nu este. Să nu căutăm alt adevăr mântuitor, căci altul nu poate izbăvi. Să nu căutăm viața în cele trecătoare, căci numai Hristos dă viață veșnică.
Lui Hristos, Calea, Adevărul și Viața, slavă și mulțumire, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu