Iertarea lui Petru şi repunerea lui între apostoli

Iertarea lui Petru şi întoarcerea lui la slujirea apostolească

Despre iertarea Sfântului Apostol Petru, întrebarea „Mă iubeşti?”, pocăinţă, slujire şi chemarea lui Hristos: „Urmează Mie!”

(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan  21, 15-25)

În vremea aceea S-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce a înviat din morți, și a zis lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis-a lui: Paște mielușeii Mei! Iisus i-a zis iarăși, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? El i-a zis: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstorește oile Mele! Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară: Mă iubești? și I-a zis: Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paște oile Mele! Adevărat, adevărat zic ție: Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie! Dar, întorcându-se, Petru a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui și I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta, deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie! De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui este adevărată. Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. Amin!

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Evanghelie de astăzi ne aşază înainte una dintre cele mai duioase şi mai adânci întâlniri dintre Domnul Cel Înviat şi Sfântul Apostol Petru. Nu este o întâlnire a mustrării aspre, nici o judecată rostită cu răceală, ci este taina iertării care vindecă, ridică şi reaşază pe om în chemarea lui.

Petru căzuse. Se lepădase de trei ori de Învăţătorul său. În ceasul fricii, când curajul i s-a topit şi inima i s-a clătinat, Petru a zis că nu-L cunoaşte pe Hristos. Dar căderea lui n-a fost sfârşitul. Căci omul poate cădea din slăbiciune, însă dacă plânge cu pocăinţă şi se întoarce cu dragoste, Dumnezeu nu-l leapădă.

De aceea, după Înviere, Domnul nu-l striveşte pe Petru sub povara ruşinii, ci îl întreabă: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Nu-l întreabă: „De ce M-ai trădat?” Nu-l întreabă: „Cum ai putut?” Nu-i pune înainte ruşinea, ci îi cercetează inima. Fiindcă înaintea lui Dumnezeu, începutul vindecării nu este apărarea de sine, ci iubirea smerită.

De trei ori întreabă Domnul, de trei ori se vindecă rana

Domnul îl întreabă pe Petru de trei ori: „Mă iubeşti?” Iar această întrebare întreită nu este întâmplătoare. Petru se lepădase de trei ori; acum, de trei ori mărturiseşte iubirea. Rănile făcute prin frică se tămăduiesc prin mărturisire. Unde fusese cădere, Hristos aşază ridicare. Unde fusese ruşine, Hristos aşază slujire.

Petru nu mai vorbeşte cu îndrăzneala de altădată, când spunea că va merge cu Domnul şi la moarte. Acum răspunde mai smerit: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc.” Iar a treia oară, întristat fiind, zice: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc.”

Aceasta este pocăinţa adevărată: nu se laudă, nu se îndreptăţeşte, nu cere să fie crezută pe cuvânt, ci se aşază înaintea lui Dumnezeu şi spune: „Doamne, Tu ştii toate.” Tu ştii şi neputinţa mea, şi lacrimile mele. Tu ştii şi căderea mea, şi dorul meu de a mă ridica. Tu ştii cât sunt de slab, dar Tu ştii şi că Te iubesc.

Iertarea nu este doar ştergerea vinei, ci chemare la slujire

După fiecare răspuns al lui Petru, Domnul îi spune: „Paşte mieluşeii Mei”, „Păstoreşte oile Mele”, „Paşte oile Mele.” Aici vedem că iertarea lui Hristos nu este doar o dezlegare de trecut, ci şi o încredinţare pentru viitor.

Hristos, îl reaşază între apostoli şi îi pune în mâini grija turmei. Aceasta este marea milă a lui Dumnezeu: El nu vindecă omul ca să-l lase sterp, ci îl vindecă pentru a-l face iarăşi roditor.

Să luăm aminte: oile sunt ale lui Hristos, nu ale lui Petru. Domnul zice: „mieluşeii Mei”, „oile Mele.” Păstorirea în Biserică nu este stăpânire peste suflete, ci slujire pentru Hristos. Preotul, părintele, învăţătorul, catehetul, omul care povăţuieşte pe altul în credinţă, nu trebuie să uite niciodată că sufletele nu sunt proprietatea lui. Ele sunt ale Domnului. Cel ce slujeşte în Biserică nu hrăneşte turma cu ambiţia sa, nici cu mândria sa, ci cu adevărul lui Hristos, cu blândeţe, cu răbdare şi cu jertfă.

Dragostea adevărată se dovedeşte prin purtarea de grijă

Domnul nu-i cere lui Petru vorbe multe. Îi cere iubire. Dar iubirea nu rămâne numai în cuvânt, ci se arată în grijă: „Paşte… păstoreşte… paşte.”

Aceasta este o învăţătură mare şi pentru noi. Mulţi spunem: „Îl iubesc pe Dumnezeu.” Dar Domnul ne întreabă şi pe noi, în taina inimii: „Mă iubeşti?” Iar dacă răspundem: „Da, Doamne”, El ne trimite către aproapele nostru.

↪   Mă iubeşti? Atunci iartă pe cel ce te-a rănit.
↪   Mă iubeşti? Atunci ridică pe cel căzut.
↪   Mă iubeşti? Atunci hrăneşte pe cel flămând de pâine şi de cuvânt.
↪   Mă iubeşti? Atunci nu judeca fără milă.
↪   Mă iubeşti? Atunci fii păstor, nu lup; fii mângâiere, nu piatră de poticnire.

Credinţa fără dragoste se usucă. Dragostea fără ascultare se risipeşte. Iar ascultarea fără smerenie se face povară. De aceea, Hristos îl vindecă pe Petru prin iubire smerită şi îl trimite la slujire jertfelnică.

„Când vei îmbătrâni…” — iubirea se va face cruce

Domnul îi vesteşte apoi lui Petru că va veni vremea când altul îl va încinge şi îl va duce unde nu voieşte. Sfântul Evanghelist Ioan arată că aceasta însemna felul morţii prin care Petru avea să-L preaslăvească pe Dumnezeu.

Aşadar, iertarea primită de Petru nu l-a scutit de cruce. Dimpotrivă, l-a întărit să poarte crucea. Căci harul nu este dat omului pentru comoditate, ci pentru mărturisire. Hristos nu ne iartă ca să trăim fără răspundere, ci ne iartă ca să putem trăi în adevăr.

Petru, cel care odinioară s-a temut în curtea arhiereului, va ajunge să-L mărturisească pe Hristos până la moarte. Iată ce face mila lui Dumnezeu dintr-un om căzut: nu-l şterge din istorie, nu-l aruncă la margine, ci îl preschimbă în mărturisitor.

„Ce ai tu? Tu urmează Mie!”

La sfârşitul Evangheliei, Petru se întoarce şi îl vede pe ucenicul iubit, pe Sfântul Ioan. Atunci întreabă: „Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?” Iar Domnul îi răspunde: „Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie!”

Acest cuvânt este foarte aspru şi foarte mântuitor. Hristos îl opreşte pe Petru de la curiozitatea care nu foloseşte. Nu este treaba noastră să măsurăm calea altuia. Nu este treaba noastră să întrebăm de ce unul are o cruce şi altul alta, de ce unul este chemat la o slujire şi altul la alta, de ce unul trăieşte mai mult, iar altul se stinge mai devreme.

Cuvântul Domnului rămâne limpede: „Tu urmează Mie!”

Aceasta este chemarea fiecărui creştin. Nu te risipi privind mereu la viaţa altuia. Nu-ţi hrăni sufletul cu comparaţii. Nu-ţi pierde pacea întrebând de ce Dumnezeu lucrează altfel cu aproapele tău. Tu vezi-ţi de calea ta. Tu poartă-ţi crucea ta. Tu păzeşte porunca ta. Tu urmează lui Hristos.

Învăţătura pentru noi

Din această Sfântă Evanghelie învăţăm că Dumnezeu nu Se grăbeşte să osândească pe cel ce cade, dacă acela se întoarce cu inimă smerită. Petru n-a fost pierdut prin cădere, pentru că nu şi-a împietrit inima. A plâns, s-a smerit şi a primit iarăşi chemarea.

Învăţăm, de asemenea, că adevărata pocăinţă nu rămâne doar în lacrimi, ci se face slujire. Cine a fost iertat trebuie să ştie să ierte. Cine a fost ridicat trebuie să ridice. Cine a primit milă trebuie să devină milostiv.

Şi mai învăţăm că Hristos nu caută oameni fără greşeală, ci inimi care se întorc. Dacă ar fi căutat numai oameni fără cădere, Petru n-ar mai fi fost apostol. Dar Domnul caută inimă vie, inimă smerită, inimă care poate spune: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc.”

...

Iubiţi credincioşi,

Fiecare dintre noi avem un ceas al lui Petru. Un ceas în care am tăcut când trebuia să mărturisim. Un ceas în care ne-am temut. Un ceas în care ne-am lepădat prin faptă, prin cuvânt, prin ruşine sau prin necredinţă. Dar Evanghelia de astăzi ne arată că nu căderea are ultimul cuvânt, ci iubirea lui Hristos.

Domnul vine şi astăzi către sufletul nostru şi ne întreabă: „Mă iubeşti?” Nu ca să ne ruşineze, ci ca să ne vindece. Nu ca să ne zdrobească, ci ca să ne ridice. Nu ca să ne alunge, ci ca să ne trimită din nou pe calea mântuirii.

Să-I răspundem şi noi cu smerenie: „Da, Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc.” Iar apoi să auzim porunca Lui: „Urmează Mie!”

Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇