Sunt rugăciuni peste care trecem repede. Le citim o dată, poate chiar cu evlavie, și apoi le lăsăm undeva, uitate între alte griji. Dar sunt și rugăciuni care rămân în om. Nu știi bine cum, dar se așază acolo, înlăuntru, și te mai ridică puțin când ziua e grea, când mintea e tulbure ori când sufletul nu-și mai găsește locul.
Așa este și această rugăciune a binecuvântării. Nu e doar un text frumos, pus să sune bine. E, mai degrabă, o oprire a omului înaintea lui Dumnezeu. O clipă în care recunoști, cinstit, că fără Domnul nu ai nici lumină, nici bucurie, nici pricepere, nici putere să duci ziua cum se cuvine.
Rugăciunea aceasta se potrivește mai ales dimineața, când omul încă nu s-a risipit în treburile zilei. Atunci e bine să-ți pui înaintea lui Dumnezeu gândurile, cuvintele, pașii, neputințele și tot ce nu poți duce singur. Să-I ceri să te păzească, să te lumineze, să-ți dea răbdare și să te întoarcă din drum când te abați fără să-ți dai seama.
Rugăciunea binecuvântării
Tu, Doamne, Cel veșnic și Făcătorule a toate, Care, în bunătatea Ta cea nepătrunsă, m-ai chemat în această viață, Care ai revărsat peste mine harul Botezului și pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorința de a Te căuta pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, ascultă rugăciunea mea.
Eu n-am viață, nici lumină, nici bucurie, nici înțelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veți cere în rugăciune cu credință, veți primi” și: „Orice veți cere în numele Meu, voi face vouă”.
De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine:
Curățește-mă de orice întinăciune a trupului și a duhului. Învață-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale, fă-mă în stare să grăiesc și să lucrez în toată vremea spre slava Ta, cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândețe, pace, curaj și înțelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezența Ta.
Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale și dă-mi să umblu înaintea Ta fără păcat.
Tu, Doamne, Tu știi cele de care am nevoie. Tu cunoști orbirea și neștiința mea, cunoști neputința și stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea și întristarea mea nu-Ți sunt ascunse Ție.
De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea și, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învață-mă calea pe care să merg; iar atunci când voința mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări, nu mă cruța, Doamne, ci silește-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă țin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzește-mă de tot cuvântul și de toată fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ți este bineplăcută Ție și care îl rănește pe aproapele meu.
Învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. Iar dacă este voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, ca să nu întristez și să nu rănesc pe semenii mei.
Așază-mă în calea poruncilor Tale și, până la ultima mea răsuflare, să nu mă lași să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a ființei mele pe acest pământ.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!
Păzește-mă în întristarea și în nenorocirea mea și nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe și mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloșia și josnicia mea.
Miluiește-mă! Nu mă depărta de la fața Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporește în mine conștiința acestei nevrednicii și dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine așa cum ai poruncit: din toată inima mea, din tot sufletul meu, din tot cugetul meu și cu toată tăria mea, din toată ființa mea.
Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învață-mă dreapta judecată și conștiința cea curată.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ține-mă în viață în această lume ca să-Ți pot aduce căință cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea este încă oarbă.
Iar când Îți va bineplăcea să pui capăt vieții mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător și dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curățește-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă întru mine, și dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
Doamne, în marea Ta milă și în nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!
Amin.
Să nu o citim în grabă, numai ca să fie citită. Mai bine puțin și cu inimă trează, decât mult și fără luare-aminte. Căci rugăciunea aceasta ne învață ceva foarte simplu, dar greu de trăit: să cerem binecuvântare nu doar pentru ziua care începe, ci și pentru felul în care vorbim, tăcem, lucrăm, răbdăm și iubim.
Până la urmă, zi binecuvântată nu înseamnă neapărat zi fără necazuri. Înseamnă zi în care nu te rupi de Dumnezeu. Iar omul care își începe ziua cu rugăciune nu pornește singur la drum. Merge sub privirea Celui care știe toate, vede toate și poate ridica sufletul chiar și din cele mai grele căderi.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu