Vindecarea lunaticului – credința care se întărește prin rugăciune și post Vindecarea lunaticului este minunea relatată în Matei 17, 14-23, în care Iisus Hristos vindecă un copil adus de tatăl său. Pericopa, citită în Duminica a X-a după Rusalii, arată că adevărata credință se întărește prin rugăciune și post. Hristos îi învață pe ucenici că până și credința cât un grăunte de muștar poate birui obstacole care par imposibile. Evanghelia Vindecării lunaticului ne așază înainte una dintre cele mai dureroase imagini ale iubirii părintești: un tată îngenuncheat înaintea lui Iisus pentru copilul său. Nu vine cu vorbe multe și nici cu pretenții. Vine cu durerea unui om care a încercat tot ce putea și rostește una dintre cele mai simple rugăciuni ale Evangheliei: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” Evanghelia zilei În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și ade...
Sfânta Treime – Taina Dumnezeului Celui Unul în Ființă și Întreit în Persoane
pe
Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
Sfânta Treime – Taina iubirii veșnice și temelia credinței noastre
Sărbătoarea Preasfintei Treimi: taina iubirii veșnice dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, temelia credinței creștine.
Sărbătoarea Preasfintei Treimi este praznicul cel mare al credinței noastre, fiindcă ne așază înainte însăși taina lui Dumnezeu: Unul după ființă și întreit în Persoane — Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. O descoperire dumnezeiască, primită de Biserică prin Sfânta Scriptură, păzită prin Sfinții Apostoli și tâlcuită cu dreaptă măsură de Sfinții Părinți.
Biserica Ortodoxă mărturisește această credință în Simbolul niceo-constantinopolitan, alcătuit la primele două Sinoade Ecumenice: Niceea, anul 325, și Constantinopol, anul 381; în forma sa, Crezul adună în chip limpede mărturisirea despre Tatăl, despre Fiul și despre Duhul Sfânt.
De aceea, când zicem: „Cred întru Unul Dumnezeu”, nu mărturisim trei dumnezei, nici trei puteri despărțite, ci pe Unul Dumnezeu în Treime slăvit. Tatăl este izvorul Dumnezeirii, Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl. Așa au mărturisit Sfinții Părinți: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.
Taina care nu se închide în mintea omului
Treimea nu este o problemă de dezlegat, ci o taină de primit cu smerenie. Omul poate vorbi despre Dumnezeu numai atât cât Dumnezeu Însuși S-a descoperit. Mintea noastră este mică, iar Dumnezeu este nemărginit. Precum nu poți cuprinde marea într-un pahar, tot astfel nu poți cuprinde Dumnezeirea în cuvinte omenești.
Dar aceasta nu înseamnă că taina este împotriva minții, ci mai presus de minte. Credința nu desființează înțelegerea, ci o luminează. Iar omul care se apropie de Dumnezeu nu vine cu trufia celui ce vrea să măsoare cerul, ci cu smerenia celui ce cade în genunchi și zice: „Doamne, luminează întunericul meu!”
Preasfânta Treime nu este singurătate, ci comuniune. Dumnezeu este iubire veșnică: Tatăl iubește pe Fiul, Fiul Se dăruiește Tatălui, iar Duhul Sfânt este Duhul iubirii, al vieții și al sfințirii. De aceea, acolo unde este iubire curată, pace, iertare și unitate, acolo se vede lucrarea Treimii.
Umbrele Treimii în Vechiul Testament
Încă din Vechiul Testament aflăm urme tainice ale acestei descoperiri. La facerea omului, Dumnezeu zice: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Nu spune „să fac”, ca și cum ar fi vorba de o singurătate închisă în sine, ci „să facem”, arătând o tainică sfătuire dumnezeiască.
Tot astfel, la Turnul Babel, se aude glasul: „Să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor”. Iar la stejarul Mamvri, Avraam primește trei Oaspeți cerești și se închină ca înaintea unuia singur. Biserica a văzut aici o preînchipuire a Preasfintei Treimi: trei arătări, dar o singură închinare; trei chipuri, dar o singură cinste.
Și prorocul Isaia, văzând slava Domnului, aude cântarea îngerească: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”. De trei ori „Sfânt”, dar un singur Domn. Așa, Vechiul Testament nu rostește încă deplin taina, dar o pregătește ca pe o zare ce vestește răsăritul soarelui.
Descoperirea deplină în Noul Testament
În Noul Testament, taina Preasfintei Treimi se arată mai limpede. La Buna Vestire, Arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei Maria că Duhul Sfânt Se va pogorî peste ea, puterea Celui Preaînalt o va umbri, iar Cel ce Se va naște dintr-însa Se va chema Fiul lui Dumnezeu.
La Botezul Domnului în Iordan, Fiul Se botează, Tatăl grăiește din cer, iar Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel. Acolo nu mai avem doar o umbră sau o preînchipuire, ci arătarea limpede a Treimii: Tatăl mărturisește, Fiul primește botezul, Duhul Se pogoară.
Iar după Înviere, Mântuitorul trimite pe Apostoli la propovăduire, zicând: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Nu zice „în numele” la plural, ca și cum ar fi trei dumnezei, ci „în numele” la singular, arătând o singură Dumnezeire, dar numind limpede cele trei Persoane.
De ce sărbătorim Sfânta Treime după Rusalii
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Preasfintei Treimi este legată de Lunea Pogorârii Sfântului Duh, adică de ziua de după Cincizecime. Această legătură arată că lucrarea mântuirii este lucrarea întregii Treimi: Tatăl voiește mântuirea, Fiul o împlinește prin Întrupare, Cruce și Înviere, iar Duhul Sfânt o face vie în inimile oamenilor.
Cincizecimea este ziua în care Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli în chip de limbi ca de foc, iar Biserica s-a arătat lumii ca trup viu al lui Hristos. Biserica Ortodoxă cinstește persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii și a doua zi după ea, la sărbătoarea Sfintei Treimi, numită și Lunea Sfântului Duh.
Aceasta ne învață că nu putem despărți lucrarea Duhului de lucrarea Fiului și de voia Tatălui. Cine Îl cinstește pe Fiul, cinstește pe Tatăl. Cine primește pe Duhul Sfânt, intră în viața Treimii. Cine se roagă cu adevărat, nu se roagă unui Dumnezeu depărtat, ci intră în legătură vie cu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.
O lămurire trebuincioasă: nu trei dumnezei, ci Unul Dumnezeu
Aici trebuie să fim cu băgare de seamă. Nu este drept a spune că Sfânta Treime înseamnă „trei dumnezei”. Aceasta ar fi rătăcire. Nici nu este drept a spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt doar trei nume ale aceleiași Persoane. Și aceasta este rătăcire.
Credința ortodoxă mărturisește așa: o singură ființă dumnezeiască și trei Persoane dumnezeiești. Tatăl nu este Fiul, Fiul nu este Duhul Sfânt, Duhul Sfânt nu este Tatăl; dar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Unul Dumnezeu, de o ființă, de o slavă, de o putere și de o veșnicie.
De aceea ne închinăm Preasfintei Treimi fără să o despărțim și fără să o amestecăm. Nu despărțim Persoanele, ca să nu cădem în închipuirea a trei dumnezei. Nu le amestecăm, ca să nu pierdem adevărul descoperit de Hristos.
Treimea și viața creștinului
Învățătura despre Sfânta Treime nu este numai dogmă de manual, ci viață de trăit. Creștinul este botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Rugăciunea o începe cu semnul Sfintei Cruci. Binecuvântarea o primește în numele Treimii. Sfânta Liturghie este plină de chemări, laude și doxologii către Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.
Când omul se roagă, Tatăl îl primește ca pe un fiu risipitor întors acasă. Fiul îl ridică din păcat și îl spală prin jertfa Sa. Duhul Sfânt îi încălzește inima, îl luminează, îl întărește și îl face locaș al harului.
De aceea, creștinul nu poate fi om al dezbinării. Dacă Dumnezeu este comuniune de iubire, atunci și omul credincios trebuie să fie făcător de pace. Nu putem slăvi Treimea cu buzele, iar în inimă să purtăm ură. Nu putem zice „Tatăl nostru”, iar pe aproapele să-l ținem ca pe un străin. Nu putem chema Duhul Sfânt, iar sufletul nostru să fie plin de mândrie, clevetire și împietrire.
Sărbătoarea Preasfintei Treimi ne cheamă să învățăm unitatea fără silnicie, iubirea fără fățărnicie și credința fără trufie.
Troparul praznicului
Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat,
trimițându-le lor Duhul Sfânt
și printr-înșii lumea ai vânat,
Iubitorule de oameni, mărire ție.
Acest tropar ne arată lucrarea minunată a lui Dumnezeu: niște pescari simpli au fost făcuți propovăduitori ai lumii. Nu prin puterea lor, nu prin învățătura școlilor, nu prin sabie și stăpânire, ci prin Duhul Sfânt. Așa lucrează Dumnezeu: ia cele smerite și le face vase ale harului.
...
Iubiți credincioși,
Să prăznuim Sfânta Treime nu numai cu vorba, ci și cu viața. Să ne închinăm Tatălui, Care ne-a zidit; Fiului, Care ne-a răscumpărat; și Duhului Sfânt, Care ne sfințește. Să nu uităm că fiecare semn al Sfintei Cruci este o mică mărturisire de credință, iar fiecare rugăciune curată este o intrare smerită în lumina Treimii.
Să ne facem, pe cât ne este cu putință, oameni ai păcii, ai iertării și ai iubirii. Căci acolo unde este iubire curată, acolo se simte adierea Duhului. Acolo unde este jertfă, se vede chipul Fiului. Acolo unde este milă părintească, se arată bunătatea Tatălui.
Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sfânta Treime, dogma fundamentală care nu poate fi înțeleasă
Comentarii
Trimiteți un comentariu