De câte ori să iertăm? Hristos în mijlocul celor împăcați
Ce înseamnă să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte? O tâlcuire a Evangheliei despre rugăciune, împăcare și binecuvântarea copiilor.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 18, 18-22; 19, 1-2; 13-15)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în Cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în Cer. Iarăși grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în Ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Iisus i-a răspuns: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte. Iar după ce Iisus a sfârșit cuvintele acestea, a plecat din Galileea și a venit în hotarele Iudeei, dincolo de Iordan. Și au mers după El mulțimi multe și i-a vindecat pe ei acolo. Atunci I s-au adus copii, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage; iar ucenicii îi certau. Dar Iisus a zis: Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor. Și, punându-Și mâinile peste ei, S-a dus de acolo.
十
Evanghelia aceasta vorbește despre lucruri fără de care viața creștină rămâne doar o mărturisire din buze: rugăciunea, iertarea și legătura dintre oameni. Credința nu se trăiește numai în singurătate. Ea se vede mai ales în felul în care rămânem aproape unii de alții atunci când apar neînțelegerile, supărările și rănile.
Mântuitorul le spune Apostolilor ↗ că tot ceea ce vor lega sau vor dezlega pe pământ va fi legat ori dezlegat și în Cer. Nu este o putere dată omului pentru a împărți osânde după propria judecată. Este autoritatea încredințată Apostolilor și, prin ei, Bisericii, pentru îndreptarea celui care a greșit și pentru întoarcerea lui la Dumnezeu. Ținta nu este pedeapsa, ci vindecarea.
Apoi Domnul rostește unul dintre cele mai cunoscute cuvinte despre rugăciunea făcută împreună:
Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.
Nu numărul celor adunați este hotărâtor. Poate fi biserica plină, iar oamenii să rămână despărțiți prin mânie, invidie sau nepăsare. Iisus Se află în mijlocul celor care vin sincer în numele Lui, cu dorința de a se ruga și de a căuta voia lui Dumnezeu.
Nici rugăciunea în comun nu este o formulă prin care Îl putem obliga pe Dumnezeu să ne împlinească orice dorință. A cere „în numele lui Iisus Hristos” înseamnă a cere ceea ce nu ne rupe de El. Iar răspunsul poate veni altfel decât ne-am închipuit. Noi vedem doar nevoia clipei; Dumnezeu vede drumul întreg.
Petru, auzind cuvintele despre împăcare, Îl întreabă pe Mântuitorul:
Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte (7) ori?
În ochii lui Petru, șapte iertări însemnau deja foarte mult. Răspunsul Domnului depășește însă orice socoteală:
Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci (70) de ori câte șapte.
Hristos nu ne cere să numărăm 490 de greșeli, pentru ca după aceea să putem refuza iertarea. Dimpotrivă, ne spune să nu mai ținem socoteala. Iertarea nu se trece într-un registru și nu se măsoară cu răbojul. De fiecare dată când ura încearcă să prindă rădăcină în suflet, omul este chemat să o smulgă.
Aceasta nu înseamnă să numim răul bine. Iertarea nu ne obligă să aprobăm nedreptatea, să ascundem un abuz sau să ne lăsăm răniți la nesfârșit. Putem ierta fără să mințim. Putem spune limpede ce s-a întâmplat, putem cere îndreptare și, când este nevoie, putem păstra distanța. A ierta înseamnă să nu ne otrăvim sufletul cu ură și să nu trăim așteptând clipa răzbunării. Judecata cea din urmă Îi aparține lui Dumnezeu.
După această învățătură, Hristos pleacă spre Iudeea. Mulțimile Îl urmează, iar El îi vindecă pe bolnavi ↗. Cuvântul Său despre iertare nu rămâne teorie. Se face milă, apropiere și tămăduire.
La un moment dat, oamenii aduc copii la El ↗, pentru a-Și pune mâinile peste ei și a Se ruga. Ucenicii încearcă să-i oprească, socotind poate că Învățătorul are lucruri mai însemnate de făcut. Domnul îi mustră:
Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.
Copilul nu vine cu ranguri, merite sau pretenții. Vine cu încredere și își întinde mâinile. O asemenea inimă, smerită și deschisă, caută Dumnezeu și în omul matur.
Există o legătură tainică între iertarea fără număr și binecuvântarea copiilor. Omul mândru iartă greu, fiindcă se socotește mereu îndreptățit. Cel care își vede propriile slăbiciuni începe însă să fie mai îngăduitor. Înțelege că și el trăiește din mila lui Dumnezeu și că nu poate cere pentru sine iertare, iar aproapelui său să-i ofere numai judecată.
O comunitate creștină nu este alcătuită din oameni fără greșeli. Este alcătuită din oameni care cad, se ridică, se roagă și încearcă din nou să se împace. Acolo unde iertarea nu rămâne doar un cuvânt frumos, Iisus Hristos este cu adevărat în mijlocul lor.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu