Iisus umblă pe mare – credința care ne ține deasupra fricii
În Evanghelia după Matei 14, 22-34, Iisus umblă pe mare și îi încurajează pe ucenicii înspăimântați: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”. Apostolul Petru merge pe apă atât timp cât își păstrează încrederea în Iisus Hristos, dar începe să se scufunde atunci când se lasă biruit de frică. Strigătul său, „Doamne, scapă-mă!”, primește un răspuns imediat: Mântuitorul îi întinde mâna și îl salvează. Pericopa ne învață că adevărata credință nu înseamnă absența încercărilor, ci încrederea că Hristos este prezent în mijlocul lor.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 14, 22-34)
În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.
十
Evanghelia umblării pe mare urmează minunii înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești ↗ . După ce mulțimea s-a săturat, Mântuitorul îi trimite pe ucenici cu corabia spre celălalt țărm, iar El Se retrage singur în munte pentru rugăciune. Sfântul Ioan Gură de Aur vede aici și o învățătură pentru noi: rugăciunea are nevoie, pe cât este posibil, de liniște, retragere și adunarea minții. Comentariile patristice la Matei 14, 22-34
Când vântul ne este împotrivă
În timp ce Iisus Se roagă, ucenicii se luptă cu valurile. Deși unii dintre ei erau pescari încercați, experiența lor nu mai era suficientă. Vântul le era împotrivă, iar corabia se afla departe de țărm.
Uneori și noi ajungem într-o asemenea stare. Ne facem datoria, ne străduim, ne folosim priceperea, dar parcă totul se ridică împotriva noastră. Apar boala, necazurile familiale, lipsurile sau frica de viitor. Nu întotdeauna furtuna arată că am părăsit drumul lui Dumnezeu. Ucenicii se aflau pe mare tocmai pentru că ascultaseră porunca lui Hristos.
Domnul nu i-a uitat, deși ei nu-L vedeau. I-a lăsat pentru o vreme să se confrunte cu încercarea, ca să înțeleagă atât limitele puterilor omenești, cât și nevoia ajutorului dumnezeiesc. Această dimensiune pedagogică a încercării este subliniată și în tâlcuirea Patriarhului Daniel. Basilica.ro
„Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”
Iisus vine către ucenici la a patra strajă a nopții, adică între orele trei și șase dimineața. Vine în ceasul cel mai greu, când puterile lor erau aproape epuizate, umblând deasupra apelor.
Ucenicii nu-L recunosc și cred că văd o nălucă. Frica le tulbură vederea: tocmai pe Cel Care venea să-i salveze Îl socotesc o nouă primejdie. Atunci se aude glasul Domnului:
Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! ↗
Hristos nu le spune că furtuna nu există. Valurile sunt reale, iar primejdia este adevărată. El le descoperă însă că furtuna nu are ultimul cuvânt. Credința nu înseamnă negarea suferinței, ci încrederea că Dumnezeu rămâne prezent în mijlocul ei.
Petru între credință și îndoială
Petru Îi cere Mântuitorului: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă”. Iisus îi răspunde printr-un singur cuvânt: „Vino!”
Gestul lui Petru nu trebuie redus la o simplă curiozitate sau la dorința de a face ceva spectaculos. El vrea să-I iasă în întâmpinare Domnului. Cât timp înaintează către Hristos, merge pe apă. Când începe să privească mai mult la puterea vântului decât la Cel Care îl chemase, frica pătrunde în inima lui și începe să se scufunde.
Aici ne putem recunoaște fiecare. Credem, pornim cu hotărâre, dar apoi privim la greutatea încercării și ne pierdem curajul. Petru nu se scufundă pentru că furtuna a apărut în acel moment – furtuna exista deja –, ci pentru că îndoiala a devenit mai puternică decât încrederea.
Totuși, căderea lui nu este sfârșitul. Din mijlocul apei, el rostește una dintre cele mai scurte și mai puternice rugăciuni ale Evangheliei:
Doamne, scapă-mă!
Iisus nu întârzie să-i răspundă. Își întinde îndată mâna și îl apucă. Mustrarea „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” nu este o condamnare, ci chemarea de a crește într-o credință mai statornică.
Mâna lui Hristos este mai aproape decât credem
Petru ne arată că omul credincios poate avea momente de slăbiciune. Credința nu ne transformă în oameni lipsiți de teamă, dar ne învață către Cine să strigăm atunci când ne scufundăm.
Nu întotdeauna Dumnezeu oprește imediat furtuna. Uneori ne scoate din încercare, alteori ne întărește ca să trecem prin ea. Important este să nu confundăm tăcerea Lui cu absența și să nu credem că valurile sunt mai puternice decât mâna Sa.
După ce Iisus și Petru urcă în corabie, vântul se potolește. Ucenicii nu rămân doar uimiți de minune, ci se închină și mărturisesc:
Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu.
Acesta este punctul cel mai înalt al pericopei. Minunea nu urmărește spectacolul, ci descoperirea identității lui Hristos și întărirea credinței ucenicilor. Textul integral confirmă această succesiune: apropierea Domnului, salvarea lui Petru, încetarea vântului și mărturisirea ucenicilor. Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române – Matei 14
Corabia vieții noastre va întâlni și vânturi potrivnice. Nu ni s-a făgăduit o călătorie fără valuri, ci prezența lui Iisus Hristos. Iar când simțim că ne pierdem puterile, nu avem nevoie de vorbe multe. Este de ajuns să strigăm cu smerenia lui Petru:
Doamne, scapă-mă!
Mâna Domnului rămâne întinsă și astăzi către cel care Îl cheamă cu credință.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu