Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2022

Iubirea vesnică este Tatal, Fiul si Duhul Sfânt | Dogma Sfintei Treimi

   Iubirea veșnică este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt | Dogmă Sfintei Treimi PreaSfântă Treime, miluiește'ne pre noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Sfânt Numele Tău. Amin †     Dogmă Sfintei Treimi poate fi înțeleasă și că taină existenței a tot ceea ce există văzut și nevăzut și fără care nimic nu poate fi explicat. Treimea este iubire fără de început, și pentru că nu satură pe nimeni niciodată este și fără de sfârșit, iar o iubire care nu are început și nici sfârșit este lumina. Dumnezeu este iubire, deci viață și lumina prin Sine, pentru că este supremă unitate a comuniunii tripersonale.    Hristos a spus despre Sine, că „ Eu sunt Lumina lumii; Cel ce îmi urmează mie nu va umblă întru întuneric, ci va avea lumina vieții “ (Ioan. 8,12), deci S-a identificat în fond și cu iubirea. Unde este iubire este putere care învinge urmările răului, iar unde...

Rugati-va pentru pace in Ucraina si in intreaga lume

Rugati'va pentru pace in Ucraina si in intreaga lume Un apel fratern catre toate Bisericile Ortodoxe, toti crestinii si toti oamenii de buna credinta sa se roage ne'ncetat pentru poporul ucrainean si pentru ca pacea si dreptatea sa stapaneasca in LUME. † „Sa ne rugam pentru toti fratii crestini din Ucraina si sa nu uitam de fratii romani din afara Romaniei, care, pe langa drama instrainarii si despartirii de fratii nostri romani, traiesc si tragedia acestui razboi!”  Privim cu ingrijorare in jurul lumii, in urma evenimentelor recente din Ucraina. Tarile invecinate trec printr'o perioada foarte dificila. Razboiul a inceput. Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru pace in Ucraina si in lume, sa oprim confruntarea sangeroasa si sa fim salvati de la izbucnirea unui nou razboi mondial! Rugaciune Doamne Dumnezeul parintilor nostri, Cel bogat in mila si in bunatate, Ziditorule a toata faptura cea vazuta si nevazuta, Domn al Pacii si al Vietii, Oceanul cel nemarginit al Iubirii! Tu L...

Sa ne rugam pentru pacea lumii | Episcopul Macarie

    Sa ne rugam pentru pacea lumii | Episcopul Macarie „Va indemn, asadar, sa inmultim rugaciunea si trezvia, mai ales acum in pragul Postului Mare - sa ne rugam pentru pacea lumii”. †   Preasfintitul Parinte Macarie in contextul conflictului actual dintre Rusia si Ucraina, un apel la rugaciune pentru pacea lumii. Ii indeamna pe credinciosi sa rosteasca urmatoarea rugaciune, consemnata in Cartea de rugaciuni a eparhiei. Rugaciune pentru pacea sufletului si pentru lume    Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce esti Izvorul vietii si al pacii in cer si pe pamant, revarsa harul pacii Tale in lumea tulburata de razboi si de ura. Stinge neintelegerile si invrajbirea dintre oameni si revarsa in inimile tuturor smerenia, pacea si bunatatea. Linisteste pe cei razboinici si daruieste-le intelepciune. Daruieste ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiati sau pribegi si mangaiere celor instrainati si intristati, iar noua tuturor daruieste-ne ...

Semnificatia Sfantului Maslu „ungere cu untdelemn”

Semnificatia Sfantului Maslu „ungere cu untdelemn” †   Taina Sfantului Maslu, este slujba prin care Biserica se roaga pentru cei bolnavi, daruindu-le harul tamaduirii, al iertarii pacatelor prin ungerea cu untdelemn sfintit insotita de rugaciunea preotilor.   Cauzele deprimarii si descurajarii oamenilor de multe ori sunt bolile, iar acestea nu pot fi invinse numai cu mijloace omenesti si mai mult decat atat, unele boli nu sunt altceva decat o consecinta a propriilor noastre pacate. Poate ne intrebam cum intareste sau daca vindeca Dumnezeu pe cei bolnavi si cum anume? Dumnezeu isi manifesta iubirea si mila Sa fata de cei suferinzi prin Taina Sfantului Maslu, de aceea in toate rugaciunile slujbei se invoca mila lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este in aceste rugaciuni Doctorul Cel plin de mila.   Taina Sfantului Maslu, este slujba prin care Biserica se roaga pentru cei bolnavi, daruindu-le harul tamaduirii, al iertarii pacatelor prin ungerea cu untdelemn sfintit insotita de rugac...

Rugaciune pentru cei adormiti

 Rugaciune pentru cei adormiti. Astazi, Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe cei adormiti. Pentru o clipa, sa spunem o rugaciune pentru odihna sufletelor lor. † Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri, si pe toti cei care intru dreapta credinta s'au savarsit, si iarta'le lor toate greselile pe care cu cuvantul sau cu fapta sau cu gandul le'au savarsit, si'i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri de verdeata, in locuri de odihna, de unde au fugit toata durerea, intristarea si suspinarea, si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste'le lor si noua Imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitilor robilor Tai (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si P...

Despre paza minții – învățăturile Sfântului Isaia Pustnicul din Filocalia I

    Despre paza minții – învățăturile Sfântului Isaia Pustnicul din Filocalia I    Într-o lume plină de zgomot, griji și gânduri care ne risipesc sufletul, învățăturile Sfinților Părinți filocalici rămân o lumină neclintită. Paza minții – acea lucrare tainică a omului care dorește să-L caute neîncetat pe Dumnezeu în adâncul inimii – este, după cum spune Isaia Pustnicul, cheia întoarcerii la curăție și la pacea adevărată.    Textele de mai jos, extrase din Filocalia, volumul I , ne așază în față oglinda conștiinței și chemarea la trezvie, la stăpânirea inimii și la o rugăciune curată. „Lăudați-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.” (Psalmul 104:3) ~*~   Fii deci cu luare aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzarii sa te desfaca de Dumnezeul dragostei. Stapaneste'ti inima ta si nu fii nepasator, zicand:  Cum o voi pazi, om pacatos fiind? Caci cand va parasi omul pacatele sale si se va intoarce Ia...

Rugaciunea celui asupriti de oameni | Sfantului Ignatie Briancianinov

Rugaciunea celui nedreptatiti de oameni | Sfantului Ignatie Briancianinov † Dumnezeule, auzi rugaciunea mea, ia aminte cuvintele gurii mele! (Psalmi 53:2)    Iti multumesc Tie, Domnul si Dumnezeul meu, pentru toate cele ce se savarsesc asupra mea! Iti multumesc Tie pentru toate suferintele si ispitele pe care Tu mi le'ai trimis spre curatirea si vindecarea sufletului si a trupului meu, care au fost pangarite si ranite de pacate!  Miluieste si mantuieste acele unelte pe care le'ai folosit pentru lecuirea mea, pe acei oameni care mi'au adus jigniri. Binecuvanteaza'i pe ei in veacul de acum si in cel ce va sa fie! Socoteste'le lor drept virtute ceea ce au facut pentru mine! Da'le lor dintru vistieriile Tale cele vesnice rasplata imbelsugata. 

Calea adevarului este una, ratacirile sunt de mai multe feluri.

Calea adevarului este una, ratacirile sunt de mai multe feluri.  Sfantul Ioan Gura de Aur †  „Aveti un ban? Cumparati cerul! Nu aveti bani? Daruiti un pahar cu apa, o paine si veti primi Raiul. Dati lucruri pieritoare si veti primi fericirea vesnica. Miluiti pe cel sarac si chiar daca veti tacea la Judecata, o mie de guri va vor lua apararea”.  Citate similare: Sfantul Ioan Gura de Aur Cinsteste'L deci pe Dumnezeu, impartind averea ta cu cei saraci: caci lui Dumnezeu nu'I trebuie potire de aur, ci suflete de aur. Cand vezi un dusman al adevarului, vindeca'l, ingrijeste'l, reintoarce'l la virtute. Da'te tu pilda de viata curata. Atat de mare este pacea, incat "fii ai lui Dumnezeu" sunt numiti cei care o fac si o cladesc. Bogat nu este cel care a dobandit multe, ci acela care a daruit multe. Biruinta nu este a celor ce vorbesc multe, ci a celor ce fac multe. Toate sunt folositoare, chiar daca noi nu le cunoastem rostul. Calea adevarului este una; ratacir...

Iubirea de frumusete „Filocalia” detalii

Detalii despre Filocalie, "Iubirea de frumusete". †   Anul acesta se implinesc 240 de ani de la publicarea primei editii a Filocaliei. In spatiul romanesc, Sf. Paisie de la Neamt, unul dintre sfintii anului comemorativ, este cel care a ajutat la raspandirea acestor scrieri. sursa foto:basilica.ro   Cuvantul “ FILOCALIE ” inseamna “ IUBIRE DE FRUMUSETE ” sau am putea zice foarte bine si “ IBIRE DE BINE “. Filocalie inseamna in special iubire de frumos, de frumusete spirituala, de frumusete dumnezeiasca ( In limba greaca “calos” inseamna frumos, “filos” inseamna iubitor: iubirea de frumos ). Filocalia este o culegere de scrieri ale Sfintilor Parinti care au scris scrieri din care poate cineva, care doreste, sa invete cum sa'si curateasca sufletul, cum sa ajunga la luminarea sufletului, la iluminare, si cum sa urmareasca desavirsirea, desavirsirea fiind un rezultat. Istoria scrierilor amintite se deschide prin cel mai fecund scriitor crestin al secolului al III-lea. Orige...

Cantarea Psalmului 136 la utrenia Duminicii, Fiului Risipitor

Cantarea Psalmului 136 la utrenia Duminicii, Fiului Risipitor Psaltirea in versuri † Psalmul 136 a fost scris pentru evreii care au fost robi in Babilon si care dobandind intoarcerea povestesc ce li s-a intamplat in robie (Fericitul Teodoret). Este un psalm al razboirii omului cu patimile. La anumite sarbatori este adaugat Polieleului, alcatuit din Psalmii 134 si Psalmul 135 . Face parte din ciclul psalmilor prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu, prin care invocam mila Lui. Psalmul acesta al captivitatii, ii indeamna pe crestini sa aiba nadejde, sa ceara eliberare din necazuri de la Dumnezeu si sa nu cedeze in fata celor puternici.

Pilda fiului risipitor: PERLA intregii Biblii

Pilda fiului risipitor se afla in centrul intregii Evanghelii. Giuvaerul Noului Testament. PERLA intregii Scripturi. PERLA intregii Biblii. †   Pilda fiului risipitor - Luca 15, 11-32: Zis'a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da'mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le'a impartit averea. Dar nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s'a dus intr'o tara departata si acolo si-a risipit averea traind in desfranari.  Si, dupa ce a cheltuit totul, s'a facut foamete mare in tara aceea si el a inceput sa duca lipsa. Si, ducandu'se, s'a alipit el de unul din locuitorii acelei tari si acesta l'a trimis la tarinile sale sa pasca porcii. Si dorea sa'si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu'i dadea. Dar, venindu'si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu'ma, ma voi duce...

Foto si Descrierea istorica a Bisericii, Domneasca Sf. Nicolae din Campulung

 Foto si Descrierea istorica a Bisericii, Domneasca Sfantului Nicolae din Campulung † Foto: 1906 Biserica Domneasca ” Sfantul Nicolae ” Campulung a fost ctitorita in anul 1567 de catre Doamna Chiajna, sotia domnitorului Mircea Ciobanu (1545-1552; 1553-1554) si fiul sau Petru cel Tanar (1559-1568). Forma initiala a edificiului religios a durat pana in timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (circa 1720). Datorita degradarilor avansate biserica a fost rezidita, conform unei pisanii din anul 1721, prin aportul financiar al domnitorului si ispravnicului campulungean Jupan Vornicul. In forma actuala Biserica Domneasca este ridicata in anii 1870-1889, avand drept ctitori pe: Ion Colan, Anton Paul, preot Petru Hanulescu, Ion Marinescu, Tase Pireseanul. Pe zidul din fata bisericii apar doua pisanii: cea din stanga este datata in anul 1721 avand litere chirilice, din perioada ridicarii celei de a doua biserici, iar pisania din dreapta este datata in anul 1889, reprezentand actualul edificiu....

Rugăciunea pentru binecuvântarea citirii

   Rugăciunea pentru binecuvântarea citirii †    " Rugăciunea pentru binecuvântarea citirii " este o rugăciune recitată înainte de a începe o lectură importantă, fie că este vorba de texte sacre sau de orice alte scrieri ce necesită o atenție specială. Această rugăciune este menită să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru a obține o înțelegere clară a textului și pentru a aduce roade spirituale prin citire. Este un mod de a sfinți actul lecturii și de a-l transforma într-o experiență binecuvântată. În tradiția creștin-ortodoxă, de exemplu, se obișnuiește să se rostească rugăciuni specifice înainte de citirea Sfintei Scripturi. Scopul este de a invoca înțelepciunea Duhului Sfânt, pentru ca mintea și inima să fie deschise spre înțelegerea adevărurilor divine. De multe ori, această rugăciune include expresii de mulțumire și umilință, cerând ajutor pentru o înțelegere profundă a învățăturilor conținute în text. Un exemplu de astfel de rugăciune ortodoxă este: 👇 " Doamne Ii...

Fratii, nu-s de inlocuit, nu se vand si nu se schimba, sa privesti la ei in suflet, precum te vezi in oglinda

Fratii, nu's de inlocuit, nu se vand si nu se schimba, Sa privesti la ei in suflet, precum te vezi in oglinda †  Versuri: Fratii nu se inlocuiesc. Fratii, nu's de inlocuit, nu se vand si nu se schimba, Sa privesti la ei in suflet, precum te vezi in oglinda Cand arunci cu vorbe'n frate , tot pe tine te lovesti Uita, iarta si ia seama, cat sunt vii, sa ti'i iubesti. Nicaieri in lumea asta, n'ai sa afli impacaciune, Ochii lui si ochii tai, au acelasi dor a'si spune Sa lasi orice suparare, langa voi sa nu rasara Caci pe mama, chiar de tace, pan'la moarte o s'o doara. Pe pamant si pe avere, sa nu faceti judecata, Ca nu poti rascumpara , omenia, niciodata Sa nu pui hotar iubirii, cand ti'o cere fratele, Mama a impartit la toti, grija ei si laptele. Daca azi te'ai maniat, cerul maine se manie Si nu'ti iarta fapta rea, sa'i faci lui, ce'ti place tie, Totdeauna lasa loc, fratelui la tine'n curte Clipele ce pierzi cu ura, pe vecie sunt pie...

Naintea Ta, Iisus iubit vin azi increzator | Priceasna

Naintea Ta, Iisus iubit vin azi increzator | Priceasna †   Versuri: Naintea Ta, Iisus iubit vin azi increzator | Priceasna 'Naintea Ta, Iisus iubit Vin azi increzator Caci Tu de'aceea Te'ai jertfit Sa'mi fii Mantuitor. Din cat cunosc al Tau Cuvant Doresc sa Te ascult Tu, bucurii din Cerul sfant / bis Mi'ai dat mereu mai mult. Eu altceva nimic n'aduc Decat o vina grea Si unde Doamne sa apuc Decat spre mila Ta. In mine nimic nu e bun Tot ce'am facut e rau Nadejdea toata insa'o pun / bis In ajutorul Tau. Gol nimeni n'a venit 'napoi Din cei ce Te'au cautat Caci Tu din orisice nevoi I'ai scos cand Te'au rugat. De'aceea dar acum si eu Cu lacrimi vin si cer Sa mantui si sufletul meu / bis Sa nu ma lasi sa pier. Video:  Naintea Ta, Iisus iubit vin azi increzator  Priceasna

Viața și Moștenirea Sfântului Prooroc și Rege David: Păstorul Uns de Dumnezeu și Compozitorul Psalmilor

   Viața și Moștenirea Sfântului Prooroc și Rege David: Păstorul Uns de Dumnezeu și Compozitorul Psalmilor †    Sfântul Prooroc David, cunoscut atât ca rege al Israelului cât și ca autor al unui număr mare de Psalmi, este una dintre cele mai importante figuri biblice. Povestea vieții sale poate fi găsită în Vechiul Testament, deschis cu Prima Carte a Regilor (capitolul 16) și continuând prin A Doua Carte a Regilor și până la A Treia Carte a Regilor (capitolele 1-2). O relatare ușor diferită și mai detaliată, care include aspecte specifice ale stăpânirii lui David, apare și în Cartea I a Cronicilor , în special în capitolul 11. Nașterea și Chemarea lui David    David sa născut în cetatea Betleem și a fost cel de-al optulea și ultimul fiu al lui Iesei . Când regele Saul sa îndepărtat de Dumnezeu, Domnul a poruncit proorocului Samuel să meargă la Betleem, la casa lui Iesei, și să ungă drept rege pe unul dintre fiii acestuia. Deși David era cel mai mic ...

Rugaciunea Domnului nostru Iisus Hristos in Gradina Ghetsimani

   Rugaciunea Domnului nostru Iisus Hristos in Gradina Ghetsimani † Rugaciunea rostita de Iisus Hristos in Gradina Ghetsimani       Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu ( Matei 26, 39 ).  Aflam din Sfanta Scriptura ca Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, avea locul preferat de rugaciune in gradina Ghetsimani, loc a carui nume inseamna „presa de ulei“ si care se afla in estul Ierusalimului, nu departe de Templu.  Domnul Iisus a ales aceasta gradina ca loc unde sa'si traiasca ultimele Lui clipe inainte de'a fi prins, judecat, condamnat si rastignit. Domnul Iisus a dat in gradina Ghetsimani, cea mai mare lupta a vietii sale pamantesti. In noaptea aceea, acolo, a avut loc apogeul suferintelor Domnului Iisus. In acest fel, Ghetsimani a devenit un nume ce semnifica un loc al unei imense suferinte si al unui extraordinar curaj al supunerii ( Mat. 26, 36-46 ).

Curajul pocăinței vs. rușinea păcatului

   Satana schimbă ordinea; el da curaj păcatului și rușine la pocăință .    Satana schimbă ordinea: dă curaj păcatului și rușine pocăinței! Nu te lăsa înșelat! Păcatul este o rană, iar pocăința este medicamentul. Așa cum trupul bolnav are nevoie de doctor, sufletul are nevoie de Biserică și de harul lui Dumnezeu. Nu-ți fie rușine să te întorci la El! † Curajul pocăinței vs. rușinea păcatului 📖 „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință.” (Marcu 2:17)    Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață un adevăr profund: Satana schimbă ordinea lucrurilor , dând curaj păcatului și rușine pocăinței. Însă noi trebuie să înțelegem că: 🔹 Păcatul este o rană 🔹 Pocăința este un medicament Așa cum rănile trupului au nevoie de doctor, la fel sufletul are nevoie de vindecare prin pocăință. Nu trebuie să ne fie rușine să ne întoarcem la Biserică și la Dumnezeu! Rușinea trebuie să o simțim în fața ...

Preasfanta Maica si Fecioara / cuvant vocal

Preasfanta Maica si Fecioara  cuvant vocal † Pricesna / text: Preasfanta Maica si Fecioara:   Preasfanta Maica si Fecioara Nadejdea sufletului meu Tu esti a mea mijlocitoare La milostivul Dumnezeu. De n'ar avea la ceruri lumea Rudenie de pe pamant Atunci ar fi pustie viata Asemenea unui mormant. De nu erai tu primavara A veacului intelenit Ar fi ramas de'a pururi iarna Si soarele n'ar fi zambit. De n'ai fi revarsat tu zorii Peste pamantul adormit Atuncea umbra cea de moarte Ar fi ramas fara sfarsit. Dar astazi Preacurata Maica Cand toti ne'am abatut la rau De nu te vei ruga fierbinte Ne paraseste Fiul tau. Trimite semn de pocainta Norodului nedumerit Si adu iarasi la credinta Pe sufletul cel ratacit. Audio: Preasfanta Maica si Fecioara / cuvant vocal Powered by RedCircle

Mica fapta, mare impact

 Mica faptă, mare impact. Să cugetăm vă rog, la poveste: Barca și recompensa † Momentul în care bărbatul vopsește barca roșie și repară gaura cu grijă, în timp ce proprietarul, surprins și recunoscător, apare în fundal, ținând o recompensă mare pentru a-și exprima aprecierea. ~❇~ ~❇~~❖~~❇~ ~❇~ Un barbat a fost rugat sa vopseasca o barca. Si'a adus vopseaua si pensulele si a inceput sa vopseasca micuta barcuta cu rosu aprins, asa cum a cerut proprietarul. In timp ce vopsea, a observat ca barca are o gaura si a reparat'o cu calm. Cand a terminat, si'a primit banii si a plecat. A doua zi, proprietarul barcii s'a dus la cel care ii vopsise barca si i'a prezentat un cec, mult mai mare decat plata pentru munca depusa. Pictorul a fost surprins si i'a spus:     - Mi'ati platit deja pentru pictarea barcii, domnule!     - Dar acest lucru nu este pentru vopsea. Acesta este pentru repararea gaurii din barca.     - Ah! Dar a fost un serviciu atat ...

Canonul de pocainta, catre Domnul nostru Iisus Hristos

   Canonul de pocainta, catre Domnul nostru Iisus Hristos †     Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.Amin. 🙏 Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie. Imparate ceresc, Mangaieto'rule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le im'plinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste'ne pe noi ( de 3 ori ). 🙏 Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Preasfanta Treime, miluieste'ne pe noi. Doam­ne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vin­deca neputintele noas­tre, pentru numele Tau. Doamne miluieste ( de 3 ori ) , 🙏   Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Tatal nostr...

Rugăciune pentru prieteni: DOAMNE, binecuvântează-mi prietenii

 Rugăciunea pentru prieteni aduce bucurie     Această rugăciune este o cerere adresată lui Hristos pentru binecuvântarea și ocrotirea prietenilor , inspirată din dragostea Sa supremă față de oameni. Ea exprimă recunoștința pentru darul prieteniei adevărate și dorința de a trăi în armonie cu voia lui Dumnezeu , alegând prieteni buni, credincioși și înțelepți. Totodată, se cere ajutorul divin pentru ca prietenia să fie trainică, bineplăcută lui Dumnezeu și folositoare sufletelor noastre. † Ruga'te pentru prieteni Primele RUGĂCIUNI (începătoare) ~*~    În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!    Împărate Ceresc, Mângâietorule , Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinarea și mân...

Știința și credința – Lecția de viață a lui Louis Pasteur

🕯️ Știința și credința O istorioară adevărată care arată că știința și credința nu se contrazic, ci se completează. Lecția de viață a profesorului Louis Pasteur. †    Într-o zi de toamnă, un tren își croia drumul prin câmpurile liniștite ale Franței. Într-un compartiment, un bătrân domn de vreo 75 de ani citea cu atenție dintr-o carte veche, cu paginile roase de timp. Lângă el, un tânăr student răsfoia o lucrare groasă de științe. După câteva minute, tânărul aruncă o privire spre cartea bătrânului și, zâmbind ironic, întrebă: — Dumneavoastră chiar mai credeți în acea carte plină de povești și fabule? — Bineînțeles, răspunse liniștit bătrânul. Nu e o carte de povești, ci Cuvântul lui Dumnezeu. — Cu tot respectul, domnule, dar știința a demonstrat de mult că religia e plină de greșeli. Ar trebui să vă dedicați studiului istoriei și științei. Oamenii de cultură știu că aceste lucruri nu pot fi luate în serios.

Rugaciunea pentru dobandirea rabdarii

Roaga'te pentru rabdare †   Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai rabdat prigonirile, batjocurile si chiar moartea pe cruce pentru mantuirea noastra, Cel ce ai spus ca “ prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre ”, arata'mi mie, pacatosului, milele Tale cele bogate si daruieste'mi duhul rabdarii, ca sufletul meu cel incercat sa dobandeasca alinare. Vezi deznadejdea care ma ispiteste, vezi incercarea prin care trec si ajuta'ma sa ies din ea curatit de pacate si pregatit sa'Ti slujesc in toate zilele vietii mele, si sa slavesc Numele Tau cel sfant, cantand impreuna cu toti ingerii si sfintii: Aliluia!  Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu, de cine ma voi teme?  Domnul este sprijinitorul vietii mele, de cine ma voi infricosa?  Iubi-Te-voi, Doamne, vartutea mea!  Domnul este in tarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu.  Domnul este ajutorul meu si voi nadajdui intru El: Aparatorul meu si puterea mantuirii mele si sprijinitorul meu. Amin.

Nu va chinuiti mintea gandind la viitor.

   Îndrumar util de la Părintele Cuvios Iosif Isihastul și Sfântul Cuviosul Parintele Porfirie Kavsokalivitul. †     Fiti atenti la felul in care va petreceti ziua de astazi. Iar viitorul incredintati'l Providentei Divine! Dumnezeu va va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu va chinuiti mintea gandind la viitor. Dumnezeu va ajuta!     Viata fara Hristos nu este viata. Daca nu'L vezi pe Hristos in toate faptele si gandurile tale, tu traiesti fara Hristos.     Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El este tot binele si toata frumusetea. El este Totul. In Hristos nu este nici tristete, nici melancolie, nici introvertire, atunci cand omul este coplesit de gandurile si imprejurarile care l'au apasat si l'au ranit. Hristos este Bucurie, Viata, Lumina, Lumina adevarata, care'l imbucura pe om, ii da aripi, ii descopera toate lucrurile, il fac sa vada toate creaturile, sa sufere dimpreuna cu toti si sa le doreasca tuturor sa fie cu ...