Pilda Fiului Risipitor
Cuvântul Evangheliei (Luca 15, 11–32)
„ Zis-a DOMNUL pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea.Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat înjunghiaţi-l ca, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.‟
este una dintre cele mai adânci oglinzi ale sufletului omenesc. În ea ne vedem pe noi înșine, în căderi și ridicări, în rătăciri și întoarceri, în mândrie și iertare. Nu este o poveste despre un fiu „rău” și unul „bun”, ci despre două feluri de înstrăinare de tatăl: una prin păcat văzut, alta prin dreptate fără iubire.
Cererea care taie legătura: „Dă-mi partea…”
Fiul cel tânăr cere moștenirea înainte de vreme: vrea darurile tatălui fără tatăl. Aici începe rana: nu averea îl pierde, ci desprinderea inimii de izvor. Este chipul omului care spune, poate fără cuvinte: „Doamne, dă-mi viață, putere, sănătate, bucurii… dar lasă-mă să trăiesc fără Tine.”
Și totuși, tatăl nu îl silește. Dumnezeu nu mântuiește cu forța. Iubirea adevărată respectă libertatea, chiar când ea se transformă în rătăcire.
Țara depărtată și risipirea
„Țara depărtată” nu e neapărat un loc pe hartă. Este starea inimii când se depărtează de Dumnezeu. Risipirea nu înseamnă doar bani cheltuiți, ci har irosit, timp pierdut, chemare uitată. Păcatul promite libertate, dar sfârșește în robie: „a început să ducă lipsă”.
Foametea din pildă este și ea o lecție: Dumnezeu îngăduie uneori să simțim golul, ca să ne dorim plinătatea. Când omul nu mai găsește hrană în patimi, începe să caute pâinea adevărată.
Coborârea până la porci
Pentru iudeu, porcul era animal necurat. A păzi porcii înseamnă a ajunge la marginea demnității. Iar „roșcovele” arată cât de jos poate coborî omul când rupe legătura cu casa părintească: ajunge să dorească hrana care nici măcar nu i se dă.
Aici este taina: uneori, căderea devine începutul trezviei.
„Venindu-și în sine…”
Aceasta e una dintre cele mai frumoase expresii din Evanghelie: „venindu-și în sine”. Păcatul îl scoate pe om din sine, îl împrăștie. Pocăința îl adună, îl întoarce în inimă, îl face iar întreg.
Fiul nu începe cu justificări, nici cu acuze la adresa altora. Începe cu adevărul:
↪ „Am greșit la cer și înaintea ta.”
↪ „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.”
Pocăința nu este disperare, ci adevăr spus cu smerenie. Nu este teatru, ci întoarcere.
Tatăl care aleargă
În mod normal, în cultura vremii, un tată nu alerga. Dar aici tatăl aleargă. Iubirea lui e mai iute decât rușinea fiului. Îl vede „încă departe”, adică înainte ca fiul să ajungă cu vorba până la capăt.
Asta ne descoperă inima lui Dumnezeu: El nu așteaptă cu brațele încrucișate, ci cu brațele deschise. Nu cere întâi dovada „că meriți”, ci oferă întâi îmbrățișarea care te vindecă.
Haina, inelul, încălțămintea
Tatăl poruncește:
↪ „haina cea dintâi” – întoarcerea la demnitatea pierdută; chipul curăției redăruit.
↪ „inel în mâna lui” – semn de apartenență, de fiu, de încredere; restaurarea legământului.
↪ „încălțăminte” – nu mai e slugă desculță, ci fiu al casei.
Pocăința nu ne aduce doar „iertare pe hârtie”, ci restaurare: Dumnezeu nu ne pune la colț, ci ne ridică.
Vițelul cel îngrășat și bucuria
„Să ne veselim” – pentru că în casa tatălui, întoarcerea celui pierdut nu este prilej de reproș, ci de sărbătoare. Această bucurie are ceva din lumina Învierii: „mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”.
Aici înțelegem: în ochii lui Dumnezeu, păcătosul care se întoarce este o minune mai mare decât omul care se socotește „în regulă”.
Fiul cel mare: dreptate fără inimă
Fiul cel mare nu a plecat în țara depărtată, dar inima lui este departe. El numără ani, merite, eforturi, compară, revendică. Nu spune „fratele meu”, ci „acest fiu al tău”. În loc să se bucure de întoarcerea fratelui, se închide în judecată.
Este chipul omului „corect”, dar aspru; religios, dar fără milă; prezent în curte, dar absent din iubire. Și totuși, tatăl iese și la el. Îl roagă. Dumnezeu caută și pe cel rătăcit în păcat, și pe cel rătăcit în mândria „dreptății”.
„Tu totdeauna ești cu mine…”
Tatăl nu îl umilește pe fiul mare. Îi spune cu blândețe:
↪ „Tu totdeauna ești cu mine.”
↪ „Toate ale mele ale tale sunt.”
Adică: nu ești lipsit, dar trăiești ca și cum ai fi lipsit, pentru că nu te bucuri de comuniune. Adevărata răsplată nu este „un ied”, ci a fi cu tatăl, a trăi în iubire.
Înțeles pentru noi
Pilda ne pune o întrebare simplă, dar tăioasă: Unde mă aflu eu acum?
↪ Sunt fiul cel mic, care a risipit și are nevoie să se ridice?
↪ Sunt fiul cel mare, care face „totul”, dar a pierdut bucuria și mila?
↪ Sau sunt chemat să învăț inima tatălui: iertare, primire, veselie curată?
Casa părintească este Biserica, iar drumul întoarcerii este spovedania, lacrima, hotărârea de a începe din nou. Dumnezeu nu ne cere să venim perfecți, ci să venim smeriți.
Rugăciune la Pilda Fiului Risipitor
„ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai arătat în pilda aceasta milostivirea Tatălui ceresc, primește și întoarcerea mea.
Dacă am plecat în țara depărtată a păcatului, întoarce-mi pașii către Tine. Dacă m-am risipit cu mintea, adună-mă iar în inimă. Dacă am ajuns la foamete sufletească, dă-mi pâinea pocăinței și a nădejdii.
Tată ceresc, învață-mă să spun cu adevăr: „Am greșit la cer și înaintea Ta.” Rupe-mi mândria care mă împietrește și dă-mi lacrima care mă curățește. Îmbracă-mă iar în haina cea dintâi a harului, întărește-mi pasul pe calea poruncilor și pune în mine inelul dragostei, ca să nu mai trăiesc departe de casa Ta.
Și dacă, Doamne, mă aflu în răceala fiului celui mare, vindecă-mi inima de judecată. Dă-mi bucurie pentru întoarcerea celor pierduți, milă pentru cei căzuți și smerenie pentru mine. Să nu slujesc ca un rob, ci să iubesc ca un fiu.
Că Tu ești Dumnezeul milei, al iertării și al întoarcerii, și Ție slavă Îți înălțăm, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. ‟
Cuvantare la Duminica intoarcerii fiului risipitor
Arhid. Ioan Ica Jr
Powered by RedCircle
Parintele Profesor Dr. Stelian Tofana
Pericopa Evanghelica a Duminicii Fiului Risipitor
Powered by RedCircle
Comentarii
Trimiteți un comentariu