Sfântul Apostol Iuda Tadeul, rudenia Domnului – apostolul care s-a smerit înaintea lui Hristos
Descoperă viața Sfântului Apostol Iuda Tadeul, rudenia Domnului, unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, propovăduitor al Evangheliei și mucenic al credinței.
Între cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului se află și Sfântul Apostol Iuda Tadeul, numit de Biserică și rudenia Domnului. Când auzim numele Iuda, gândul fuge, fără să vrem, la Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut pe Domnul. Dar nu despre acela este vorba aici. Acesta este alt Iuda: apostol, mărturisitor, om al pocăinței și, la sfârșit, mucenic al lui Hristos.
Și tocmai de aceea merită să ne oprim puțin asupra vieții lui. Pentru că Sfântul Iuda Tadeul nu ne vorbește numai despre apostolie, ci și despre întoarcere, despre smerenie și despre felul în care Dumnezeu poate ridica un om chiar și după nepriceperea începutului.
Cuvântul „apostol” înseamnă „trimis”. Nu simplu călător, nu om pornit după voia sa, ci trimis al Domnului. Unul care primește cuvântul și îl duce mai departe, chiar dacă drumul este greu, chiar dacă lumea nu-l primește, chiar dacă mărturisirea îl costă viața.
Așa a fost Sfântul Iuda Tadeul: trimis al lui Hristos, slujitor al Evangheliei și lucrător până la sânge pentru mântuirea oamenilor.
Rudenia Domnului după trup
Sfântul Apostol Iuda era din seminția lui David și a lui Solomon și s-a născut în Nazaretul Galileii. După Sfânta Tradiție, el era fiu al Dreptului Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria, din căsătoria pe care Iosif o avusese mai înainte.
De aceea este numit între „frații Domnului”, adică între rudele apropiate ale Mântuitorului după trup. Nu trebuie înțeles însă că ar fi fost fiu al Maicii Domnului. Biserica a mărturisit totdeauna, cu grijă și cu sfințenie, că Preacurata Fecioară Maria a rămas pururea Fecioară.
Sfântul Iuda era frate cu Sfântul Iacov cel Drept, întâiul episcop al Ierusalimului, cel numit și „fratele Domnului”. În Sfânta Scriptură, Iuda este pomenit ca „Iuda al lui Iacov”. Iar în epistola sa sobornicească, el însuși se prezintă așa: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov”.
Aici se simte smerenia lui. Ar fi putut să se numească frate al Domnului, după rudenia trupească. Dar nu o face. Nu-și pune înainte cinstea, nu-și așază rudenia ca podoabă, nu cere loc mai sus pentru că a crescut aproape de Hristos. Se numește simplu: rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov.
Și, până la urmă, acesta este semnul omului atins de har. Nu se laudă cu apropierea de cele sfinte, ci se cutremură de ea.
Neputința începutului și întoarcerea inimii
Tradiția Bisericii spune că, la început, nici rudele apropiate ale Domnului nu au înțeles deplin cine este El. Sfântul Evanghelist Ioan scrie limpede: „Nici frații Lui nu credeau în El”. Nu trebuie să citim aceasta cu asprime, ca și cum am arunca repede osândă asupra lor. Erau oameni legați încă de privirea omenească. Îl văzuseră crescând lângă ei și nu le era ușor să priceapă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
Se mai spune că, atunci când Dreptul Iosif s-a întors din Egipt și a voit să împartă moștenirea între fiii săi, dorind să-I dea și Pruncului Iisus o parte, unii dintre frați s-au împotrivit. Socoteau că Iisus era născut din altă mamă și nu voiau să primească această împărțire. Numai Iacov a primit să împartă cu El partea sa. De aceea Iacov a rămas cunoscut ca „fratele Domnului”.
Sfântul Iuda a purtat, se vede, această amintire în inimă. Iar mai târziu, când L-a cunoscut pe Hristos ca Mesia și Domn, nu s-a mai ridicat prin rudenia cea după trup, ci s-a smerit. Nu s-a numit frate al Domnului, ci rob al Lui.
Și este o învățătură mare aici. Omul poate porni greu. Poate avea răceală, neștiință, poate chiar împotrivire. Dar dacă inima se întoarce, Dumnezeu nu-l leapădă. Hristos nu caută numai ce ai fost ieri, ci și ce vrei să devii astăzi, cu pocăință și cu smerenie.
Nu începutul slab îl pierde pe om, ci rămânerea în împietrire. Iar Sfântul Iuda nu a rămas în nepriceperea începutului. S-a întors. A crezut. A slujit. A mărturisit.
Iuda, Tadeu și Lebeu
Sfântul Apostol Iuda mai este cunoscut și sub numele de Tadeu sau Lebeu. Numele acestea s-au păstrat în Tradiție și arată, fiecare în felul său, lucrarea apostolului.
Lebeu duce cu gândul la inimă, la râvnă, la înflăcărare. Iar Tadeu este înțeles ca nume al laudei și al mărturisirii. Se potrivește bine Sfântului Iuda, fiindcă el, după ce L-a cunoscut pe Hristos, nu a mai rămas rece. A propovăduit, a întărit pe cei credincioși și a dus vestea Evangheliei în locuri îndepărtate.
Trebuie făcută însă o lămurire. Sfântul Iuda Tadeul, rudenia Domnului, nu este Iuda Iscarioteanul, vânzătorul. Și nu trebuie confundat nici cu Tadeu dintre cei șaptezeci de Apostoli. Sunt persoane deosebite, iar Biserica le păstrează pomenirea după rânduiala ei.
Poate că și aici este o taină. Același nume, Iuda, ajunge purtat și de un vânzător, și de un sfânt apostol. Așa înțelegem că nu numele îl mântuiește sau îl pierde pe om, ci inima lui, alegerea lui, drumul pe care merge. Unul s-a dus în întuneric, pentru arginți. Celălalt s-a dus în lume, pentru Hristos.
Chemarea la apostolie
După ce L-a cunoscut pe Hristos ca Domn și Mântuitor, Sfântul Iuda Tadeul a fost ales între cei doisprezece Apostoli. A umblat cu Domnul, I-a auzit cuvintele, I-a văzut minunile, a primit învățătura Lui și s-a luminat prin Înviere.
Apostolia nu a fost o cinste ușoară. Nu era un nume frumos pus lângă un om. Era cruce. Era drum. Era osteneală. Apostolii nu au fost trimiși să placă lumii, nici să fie lăudați, nici să-și facă rost de viață tihnită. Au fost trimiși să spună adevărul, chiar și când adevărul supăra. Au fost trimiși să vindece suflete, chiar și acolo unde sufletul omului era prins de patimi și de frică.
Așa a pornit și Sfântul Iuda Tadeul. După Înălțarea Domnului și după Pogorârea Duhului Sfânt, nu a rămas în liniște. Cuvântul lui Hristos ardea în el și trebuia dus mai departe.
Nu putea ține pentru sine ceea ce primise de la Dumnezeu.
Propovăduirea Evangheliei
Sfântul Apostol Iuda Tadeul a vestit Evanghelia în multe ținuturi: în Iudeea, Galileea, Samaria, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. A mers printre oameni care nu-L cunoșteau pe Hristos, printre neamuri prinse încă în slujirea idolilor, printre suflete care trăiau în frică, în rătăcire și în întuneric.
Nu avea putere lumească. Nu avea oaste în urma lui. Nu avea bogății cu care să cumpere ascultarea oamenilor. Avea însă ceva mai tare: cuvântul lui Hristos, credința în Înviere și harul Duhului Sfânt.
Apostolul nu ducea lumii o simplă părere frumoasă. Nu mergea să vorbească despre o idee înaltă și atât. El Îl vestea pe Hristos cel viu: pe Fiul lui Dumnezeu, răstignit și înviat pentru mântuirea lumii.
Le spunea oamenilor că nu sunt lăsați singuri în păcat. Le spunea că moartea nu este sfârșitul. Le spunea că Dumnezeu nu S-a apropiat de om ca să-l zdrobească, ci ca să-l ridice.
În unele locuri a fost primit. În altele a fost respins. Așa se întâmplă de multe ori cu adevărul. Pe unii îi luminează, pe alții îi tulbură. Dar Sfântul Iuda nu s-a oprit. Când omul a gustat cu adevărat din Hristos, nu mai poate tăcea ușor.
Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda
În Noul Testament avem și Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda. Este scurtă, dar foarte puternică. Nu se întinde mult, nu vorbește pe ocolite, dar lovește drept în boala sufletească pe care o vedea în vremea aceea.
Apostolul vedea că în obștile creștine intrau oameni vicleni. Vorbeau frumos, se arătau poate credincioși, dar schimbau harul lui Dumnezeu în prilej de neorânduială. Sub numele libertății creștine, își îngăduiau păcate. Sub chip de credință, aduceau rătăcire.
De aceea, Sfântul Iuda îi îndeamnă pe creștini să păzească dreapta credință. Să nu se lase duși de învățători mincinoși. Să nu creadă că mila lui Dumnezeu înseamnă îngăduință pentru păcat. Să nu numească libertate ceea ce, de fapt, este robie a patimilor.
Cuvântul acesta este foarte potrivit și pentru noi. Și astăzi sunt oameni care spun: „Dumnezeu este bun”, dar folosesc bunătatea Lui ca acoperământ pentru păcate. Alții spun: „Cred în Dumnezeu”, dar nu vor să-și schimbe viața. Alții ar vrea Evanghelie fără cruce, iertare fără pocăință, iubire fără adevăr și Biserică fără ascultare.
Sfântul Iuda Tadeul ne trezește din această înșelare. El ne arată că nu ajunge să porți nume de creștin. Trebuie să rămâi în credință, să te rogi, să iubești, să te lupți cu patimile și să faci fapte vrednice de Hristos.
Credința care nu se vede în viață se răcește. Iar fapta făcută fără smerenie se poate face mândrie. Dar când credința și fapta merg împreună, omul începe să se zidească în Dumnezeu.
Smerenia lui Iuda
Un lucru foarte frumos la Sfântul Iuda este smerenia lui. Nu și-a pus înainte rudenia cu Domnul. Nu s-a lăudat că L-a cunoscut pe Hristos din casa copilăriei. Nu a zis: „Eu sunt aproape, eu am drepturi, eu am cinste”.
A spus doar: rob al lui Iisus Hristos.
Și, dacă privim mai adânc, acesta nu este un nume mic. Rob al lui Hristos înseamnă om izbăvit de robia păcatului. Înseamnă om care nu mai trăiește după voia lumii, ci după voia Domnului. Înseamnă suflet care a înțeles că adevărata libertate nu este să faci orice, ci să aparții lui Dumnezeu.
Sfântul Iuda ne mustră fără zgomot. Noi vrem adesea să fim văzuți, lăudați, îndreptățiți. Ne doare când nu suntem apreciați. Ne supărăm când altul este pus înaintea noastră. Sfântul însă se ascunde în smerenie. Și tocmai pentru aceasta Biserica îl scoate la lumină.
Cine se smerește înaintea lui Dumnezeu nu se pierde. Se așază unde trebuie.
Mucenicia lângă Muntele Ararat
După multe osteneli apostolești, Sfântul Iuda Tadeul a ajuns și în ținuturile Armeniei, aproape de Muntele Ararat. Acolo a continuat să vestească pe Iisus Hristos și să întoarcă pe oameni de la idoli la Dumnezeul cel viu.
Dar nu toți au primit cuvântul lui. Cei legați de vechile rătăciri, mai ales slujitorii păgânești ai idolilor, s-au umplut de mânie. Propovăduirea apostolului le strica stăpânirea asupra oamenilor. Lumina lui Hristos le rupea întunericul.
L-au prins, l-au chinuit și, după Tradiție, l-au răstignit și l-au străpuns cu săgeți. Așa și-a sfârșit Sfântul Apostol Iuda Tadeul alergarea pe pământ: nu în odihnă, nu în tihnă, ci în mărturisire până la sânge.
Dar pentru creștin moartea mucenicească nu este înfrângere. Este cunună. Trupul poate fi rănit, dar sufletul unit cu Hristos nu poate fi biruit. Săgețile au străpuns trupul apostolului, dar n-au putut opri Evanghelia.
Așa s-a dus Sfântul Iuda la Domnul pe Care L-a slujit: cu sânge, cu credință și cu nădejdea răsplătirii celei veșnice.
Ce învățăm din viața lui
Viața Sfântului Apostol Iuda Tadeul ne lasă câteva învățături simple, dar adânci.
Mai întâi, ne arată că nu ajunge să fii aproape de cele sfinte, dacă inima nu se deschide. Poți auzi multe, poți vedea multe, poți trăi lângă oameni ai lui Dumnezeu și totuși să rămâi rece. Dar când vine smerenia și pocăința, atunci începe schimbarea adevărată.
Apoi, Sfântul Iuda ne învață să nu deznădăjduim pentru începuturile noastre slabe. Dacă ieri am fost reci, astăzi putem aprinde candela rugăciunii. Dacă ieri am fost necredincioși, astăzi putem striga: „Doamne, întărește credința mea!”. Dacă ieri am greșit, astăzi putem pune început bun.
Ne mai învață să păzim dreapta credință. Nu orice vorbă frumoasă este adevăr. Nu orice blândețe de suprafață este și mântuitoare. Uneori rătăcirea vine cu glas dulce. De aceea creștinul trebuie să rămână în Biserică, în rugăciune, în ascultare, în Sfânta Scriptură și în învățătura Sfinților Părinți.
Și, mai ales, Sfântul Iuda ne învață că dragostea de Hristos cere mărturisire. Nu toți suntem chemați la mucenicie cu sânge, dar toți suntem chemați la mucenicia de fiecare zi: să ne lepădăm de păcat, să răbdăm, să iertăm, să spunem adevărul cu blândețe și să nu ne rușinăm de Hristos.
Rugăciune scurtă către Sfântul Apostol Iuda Tadeul
Sfinte Apostole Iuda Tadeule, rudenia Domnului și mărturisitorule al lui Hristos, roagă-te pentru noi, cei slabi și împovărați.
Tu, care ai cunoscut neputința începutului și ai ajuns la lumina mărturisirii, ajută-ne să nu ne pierdem nădejdea pentru păcatele noastre, ci să ne întoarcem către Dumnezeu cu inimă smerită.
Tu, cel ce ai păzit credința și ai mustrat rătăcirea, întărește-ne să rămânem în dreapta credință, în dragoste curată și în rugăciune trează.
Tu, cel ce ai primit cununa muceniciei, roagă pe Hristos Domnul să ne dăruiască pace, iertare, luminare și mare milă.
Amin.
Sfântul Apostol Iuda Tadeul – de la neputința începutului la cununa muceniciei
19 iunie
Comentarii
Trimiteți un comentariu