De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.

Însuși Domnul, vine și ne îndeamnă: „ De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. ”

(Textul din Sfânta Evanghelie după Luca 22, 39-42, 45-71; 23, 1)

Întru acele zile ale Pătimirii, ieşind Domnul de la Cina cea de Taină, S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, iar ucenicii I-au urmat, ca nişte fii după Păstorul lor. Şi ajungând la locul acela al rugăciunii, le grăi cu blândeţe şi cu putere: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.”

Iar El, depărtându-Se ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi Se ruga cu suspin dumnezeiesc, zicând: „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine paharul acesta. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” Şi, iată, înger din cer I s-a arătat, întărindu-L în ceasul cel greu, ca să se arate lumii că Domnul, de bunăvoie, primeşte paharul durerii pentru mântuirea neamului omenesc.

Dar, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenici şi i-a aflat adormiţi de întristare. Şi le-a zis iarăşi cu mustrare părintească: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.” O, cât de grabnic se slăbeşte omul fără priveghere! Căci ispita nu bate tare la uşă, ci intră încet, când candela inimii se stinge.

Îndată însă s-a ivit mulţimea, iar Iuda, cel numit ucenic şi făcut vânzător, venea în frunte, cu sărutare mincinoasă. Şi Domnul i-a zis cu durere: „Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?” Atunci s-au tulburat cei din preajmă şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” Iar unul a tăiat urechea slugii arhiereului. Dar Iisus, Cel blând şi Atotputernic, a zis: „Lăsaţi, până aici”, şi atingând urechea, a vindecat-o, arătând că Împărăţia Lui nu se zideşte cu fier, ci cu milă.

Şi către cei ce veniseră cu săbii şi cu toiege, ca asupra unui tâlhar, Domnul a grăit: în templu fiind cu voi, n-aţi întins mâinile asupra Mea; „dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului.” Şi L-au prins, şi L-au dus în casa arhiereului.

Iar Petru Îl urma de departe… şi acolo, la focul din curte, s-a strecurat lepădarea, ca o rană ascunsă. O slujnică l-a arătat, apoi altul, şi iar altul. Iar el, înfricoşându-se, a tăgăduit de trei ori. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; şi privirea aceea a fost mai ascuţită decât orice judecată, dar şi mai plină de milă decât orice mângâiere. Atunci Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului şi, ieşind afară, a plâns cu amar. Lacrima lui a fost începutul ridicării, căci pocăinţa sparge lanţul întunericului.

Iar Domnul a fost batjocorit, lovit şi hulit; acoperindu-I faţa, Îi ziceau: „Prooroceşte cine Te-a lovit?” Şi dimineaţa, adunându-se bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii, L-au dus în sinedriu, întrebând: „Eşti Tu Hristosul?” Iar Domnul le-a răspuns cu dumnezeiască stăpânire: de acum Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. Şi ei au zis: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu?” Iar El a grăit: „Voi ziceţi că Eu sunt.”

Şi fără să mai caute adevăr, au căutat osândă. Şi sculându-se toată mulţimea, L-au dus înaintea lui Pilat.

📖 Din această Evanghelie se arată trei învăţături mari:

↪   Rugăciunea în ceasul strâmtorării: Domnul ne cheamă să nu intrăm în ispită prin priveghere şi rugăciune.
↪   Voia lui Dumnezeu mai presus de voia noastră: „Nu voia Mea, ci voia Ta” este pecetea ascultării desăvârşite.
↪   Pocăinţa care ridică: Petru a căzut, dar lacrimile lui au spălat lepădarea; căci Dumnezeu nu leapădă pe cel ce se întoarce.

✠   Rugăciune 

„ Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai rugat în Ghetsimani şi ai băut paharul pentru noi, întăreşte-ne în ceasul încercării. Dă-ne priveghere, smerenie şi ascultare, ca să zicem şi noi, cu inimă curată: „Nu precum voiesc eu, ci precum voieşti Tu.” Amin. ‟

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇