„Eu sunt mai înainte de Avraam” — Hristos, Cuvântul vieții veșnice
Să Medităm la Ioan 8, 51-59: Hristos, Cel mai înainte de Avraam, ne cheamă să păzim cuvântul Lui și să moștenim viața veșnică.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Ioan 8, 51-59
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Însă iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea și prorocii; și Tu zici: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Și au murit și prorocii. Cine Te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine însumi, slava Mea nimic nu este; Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, despre Care ziceți voi că este Dumnezeul vostru. Și nu L-ați cunoscut, dar Eu Îl știu; și, dacă aș zice că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci, au luat pietre ca să arunce asupra Lui, dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.
Pericopa de la Ioan 8, 51-59 ne pune înainte una dintre cele mai cutremurătoare mărturisiri ale Mântuitorului: „Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.” Textul este redat în forma sa liturgică și în edițiile biblice ortodoxe românești, iar punctul de foc al acestei Evanghelii rămâne cuvântul Domnului: „Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.”
Nu vorbește aici un învățător oarecare, nici un proroc între proroci, nici un om luminat de Dumnezeu, ci Însuși Fiul Cel veșnic al Tatălui, Cuvântul prin Care toate s-au făcut. El nu spune doar că știe despre Avraam, ci arată că este mai înainte de Avraam. Nu zice: „am fost”, ca unul supus vremii, ci zice tainic și dumnezeiește: „Eu sunt”. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește că această rostire arată ființarea cea necuprinsă de timp, de aceea ascultătorii s-au tulburat și au luat pietre împotriva Lui.
Cuvântul păzit este sămânța vieții veșnice
Domnul nu zice: „Dacă va auzi cineva cuvântul Meu”, ci: „Dacă va păzi cineva cuvântul Meu”. Căci una este a auzi, și alta este a păzi. Mulți aud Evanghelia, dar puțini o coboară în inimă. Mulți cunosc porunca, dar puțini o fac scară către cer. Mulți rostesc numele Domnului, dar puțini Îl lasă pe Hristos să domnească în lăuntrul lor.
A păzi cuvântul Domnului înseamnă a-l purta ca pe o candelă aprinsă în noaptea lumii. Înseamnă a nu-l vinde pentru plăcere, a nu-l lepăda pentru frică, a nu-l micșora după măsura slăbiciunilor noastre. Cuvântul lui Hristos nu este numai învățătură, ci viață. Nu este numai sfat, ci putere. Nu este numai literă, ci Duh.
Cel ce păzește cuvântul Domnului se așază, încet-încet, sub acoperământul veșniciei. Trupul va trece prin legea firii, dar sufletul nu va fi înghițit de moarte. Căci moartea nu mai este prăpastie pentru cel ce trăiește în Hristos, ci trecere; nu mai este sfârșit, ci ușă; nu mai este întuneric deplin, ci prag către Lumina cea neînserată.
Orbirea inimii care nu primește adevărul
Iudeii care Îl ascultau pe Domnul nu puteau suferi acest cuvânt. Ei gândeau după trup și măsurau veșnicia cu măsura anilor. Ziceau: Avraam a murit, prorocii au murit, iar Tu spui că omul nu va gusta moartea? În mintea lor, moartea era mai puternică decât făgăduința lui Dumnezeu. În ochii lor, mormântul biruia cuvântul.
Dar aici nu este numai istorie. Să nu ne grăbim a arunca vina asupra altora, căci Evanghelia nu este piatră pentru a lovi pe aproapele, ci oglindă pentru a ne vedea pe noi înșine. Și noi, adeseori, ne împotrivim cuvântului lui Hristos atunci când nu ne convine. Și noi luăm pietre nevăzute: piatra îndoielii, piatra mândriei, piatra judecății, piatra obișnuinței păcătoase.
Când Domnul ne cheamă la iertare, noi aducem aminte de rănile noastre. Când ne cheamă la smerenie, noi ne apărăm slava deșartă. Când ne cheamă la curăție, noi căutăm îndreptățiri. Când ne cheamă la pocăință, noi arătăm spre greșelile altora.
Așa se împietrește inima: nu dintr-odată, ci prin multe împotriviri mici. Astăzi amânăm rugăciunea, mâine amânăm iertarea, poimâine amânăm spovedania, iar peste vreme ajungem să nu mai simțim dulceața lui Dumnezeu.
Avraam s-a bucurat de ziua lui Hristos
Domnul spune că Avraam s-a bucurat să vadă ziua Lui. Ce taină mare! Patriarhul cel vechi, părintele credinței, a privit de departe către împlinirea făgăduinței. El n-a văzut totul cu ochii trupului, dar a văzut prin credință. A văzut, ca printr-o zare sfântă, venirea Celui prin Care neamurile se vor binecuvânta.
Adevărata credință nu cere să vadă totul ca să creadă. Ea se pleacă înaintea făgăduinței lui Dumnezeu și se bucură mai înainte de împlinirea ei. De aceea Avraam este mare: nu fiindcă a avut sânge ales, ci fiindcă a avut inimă ascultătoare. Nu fiindcă a purtat un nume slăvit, ci fiindcă a mers acolo unde Dumnezeu l-a chemat.
Iar noi, cei de astăzi, avem mai mult decât Avraam. El a privit de departe, noi privim Evanghelia împlinită. El a zărit ziua lui Hristos ca prin ceață, noi Îl avem pe Hristos răstignit și înviat, propovăduit în Biserică, dăruit în Sfânta Împărtășanie, chemat în rugăciune, lucrător în inimile celor smeriți.
Și totuși, cât de adesea suntem mai reci decât Avraam! El s-a bucurat de ziua Domnului înainte de a o vedea deplin, iar noi, având lumina înaintea ochilor, trăim uneori ca și cum am fi în întuneric.
„Eu sunt” — mărturisirea dumnezeirii lui Hristos
Când Mântuitorul zice: „Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam”, El nu vorbește ca un om legat de curgerea vremii. Avraam „a fost”; Hristos „este”. Avraam are început; Hristos este Cel fără de început după dumnezeire. Avraam este rob credincios; Hristos este Domn. Avraam primește făgăduința; Hristos este Împlinirea făgăduinței.
De aceea cuvântul acesta nu poate fi micșorat. El este hotar între credință și necredință. Cine Îl primește pe Hristos numai ca pe un dascăl moral, nu L-a cunoscut încă. Cine Îl vede numai ca pe un om bun, nu a intrat în taina Evangheliei. Hristos nu ne cere doar admirație, ci credință. Nu ne cere doar respect, ci urmarea vieții. Nu ne cere doar cuvinte frumoase, ci inimă schimbată.
El este Cel ce a fost în sânul Tatălui mai înainte de veci și S-a făcut Om pentru noi. A intrat în timp, El, Cel mai presus de timp. A primit trup, El, Cel necuprins. A primit scuipări, palme, cunună de spini și Cruce, El, Împăratul slavei. Nu pentru că ar fi fost biruit de oameni, ci pentru că iubirea Lui a voit să ne scoată din robia morții.
Pietrele ridicate împotriva Luminii
Evanghelia se încheie dureros: au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Când omul nu mai poate birui adevărul, caută să-l lovească. Când nu poate răspunde luminii, caută s-o stingă. Când nu vrea să se schimbe, se mânie pe Cel ce-l cheamă la schimbare.
Dar Hristos iese din templu și trece prin mijlocul lor. Este o imagine plină de cutremur. Adevărul nu poate fi ucis înainte de ceasul rânduit. Lumina nu poate fi prinsă în mâinile întunericului. Domnul pleacă, dar nu pentru că Se teme, ci pentru că vremea Crucii încă nu sosise.
Și aici este o învățătură pentru noi: Hristos nu rămâne cu sila acolo unde este alungat. El bate la ușă, dar nu o sparge. Cheamă, dar nu constrânge. Luminează, dar nu orbește cu sila. Cine Îl primește, se face fiu al luminii; cine Îl izgonește, rămâne cu pietrele în mâini și cu întunericul în suflet.
Să păzim cuvântul, ca să nu gustăm moartea sufletului
Fraților, cuvântul Domnului nu ne-a fost dat spre podoabă, ci spre mântuire. Nu ajunge să avem Evanghelia în casă, dacă nu o avem în inimă. Nu ajunge să sărutăm icoana, dacă nu iertăm pe fratele. Nu ajunge să aprindem candela, dacă sufletul rămâne plin de ură. Nu ajunge să rostim „Doamne, Doamne”, dacă nu împlinim voia Lui.
Să păzim, dar, cuvântul lui Hristos. Să-l păzim dimineața, când ne trezim. Să-l păzim în vorbă, ca limba să nu rănească. Să-l păzim în gând, ca mintea să nu se întunece. Să-l păzim în familie, ca dragostea să nu se răcească. Să-l păzim în necaz, ca deznădejdea să nu ne biruie. Să-l păzim în bucurie, ca mândria să nu ne fure darul.
Căci cel ce păzește cuvântul lui Hristos nu este scutit de încercări, dar nu este părăsit în ele. Nu este ferit de lacrimi, dar lacrimile lui se fac rugăciune. Nu este scutit de moartea trupului, dar moartea nu-l mai poate despărți de Viață.
Hristos este mai înainte de Avraam, mai înainte de proroci, mai înainte de veacuri. El este începutul fără început, Lumina fără apus, Cuvântul Tatălui, Pâinea vieții, Biruitorul morții. Cine rămâne în El, nu se pierde. Cine păzește cuvântul Lui, nu moare în veac.
Să nu ridicăm pietre împotriva adevărului, ci să ridicăm inima către Domnul. Să nu întrebăm cu îndoială: „Cine Te faci Tu a fi?”, ci să mărturisim cu credință: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Cel ce ai venit în lume ca lumea viață să aibă.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu