Viața Sfântului și Dreptului Iov – Pilda răbdării, credinței și biruinței asupra suferinței

Viața Sfântului și Dreptului Iov – icoana răbdării în mijlocul suferinței

Prăznuit pe 6 MAI

Sfântul și Dreptul Iov, numit și mult-răbdătorul, este unul dintre cei mai luminoși drepți ai Vechiului Testament, pomenit în calendarul ortodox la 6 mai. Tradiția bisericească îl așază în neamul lui Isav, urmaș al lui Avraam, viețuitor în pământul Hus, aproape de ținuturile Idumeei și Arabiei, fiind cunoscut ca om drept, temător de Dumnezeu și depărtat de tot lucrul rău.

Dreptul bogat, dar mai bogat în Dumnezeu

 Iov om cu multă avere, cu nume mare între cei de la răsărit, având turme, slugi, casă, fii și fiice. Însă bogăția lui cea dintâi nu era în numărul oilor, al cămilelor, al boilor sau al asinelor, ci în inima sa curată, în frica de Dumnezeu și în milostenia pe care o făcea către cei lipsiți.

Căci nu toți bogații sunt robiți de avere, precum nici toți săracii sunt curați de iubirea de argint. Iov avea avere, dar averea nu-l avea pe el. El era stăpân peste lucruri, nu slugă a lor. Își creștea copiii în frica Domnului, îi povățuia să-și cerceteze cugetul și aducea jertfă pentru dânșii, zicând în sine: nu cumva, în tinerețea lor, să fi greșit cu gândul înaintea lui Dumnezeu. Sinaxarul arată că Iov se ruga și aducea jertfe pentru casa sa, păzindu-se pe sine și pe ai săi de supărarea Domnului.

O, cât de mare pildă pentru părinții de astăzi! Căci nu este destul să dai copilului pâine, haină și învățătură lumească, dacă nu-i dai și rugăciune, mustrare blândă, frică sfântă și dragoste de Dumnezeu. Casa lui Iov era casă de belșug, dar și altar de rugăciune.

Îngăduința lui Dumnezeu și ispita vrăjmașului

Vrăjmașul mântuirii, văzând virtutea lui Iov, nu putea suferi lumina sufletului său. Căci diavolul nu urăște numai păcatul pocăit, ci mai ales virtutea lucrătoare. El nu s-a tulburat de turmele lui Iov, ci de credința lui; nu de cămilele și boii lui, ci de inima lui neclintită.

Atunci, cu îngăduința lui Dumnezeu, a venit încercarea. Și aici se arată un adevăr mare: diavolul nu poate lucra după voia sa, nici nu poate trece hotarul rânduit de Dumnezeu. Puterea răului este îngrădită de Atotțiitorul, iar ispita nu vine asupra omului credincios fără tainica îngăduință a Celui ce știe și rana, și leacul, și sfârșitul.

Iov a fost lovit întâi în averi. Turmele i-au fost mistuite, dobitoacele răpite, slugile ucise, iar vestea cea mai grea a venit la urmă: fiii și fiicele lui au murit sub dărâmăturile casei peste care s-a năpustit viforul. Într-o singură zi, omul cel mai bogat de la răsărit s-a văzut lipsit de toate cele văzute.

Dar ce a făcut Iov? Nu s-a ridicat cu hulă împotriva cerului, nu și-a scuipat credința, nu a zis că Dumnezeu este nedrept. Și-a rupt haina, și-a tuns capul în semn de durere, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat Domnului. A pierdut toate, dar n-a pierdut ceea ce era mai scump: încrederea în Dumnezeu.

Când omul rămâne gol, se vede ce are în suflet

Iov a rostit atunci acel cuvânt care a străbătut veacurile ca o candelă aprinsă în noaptea durerii: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”

Nu este acesta cuvânt de om nepăsător, nici de inimă împietrită. Iov nu era piatră. Iov era tată. Iov plângea. Iov suferea. Dar durerea lui nu s-a prefăcut în hulă, iar lacrima lui nu s-a făcut răzvrătire.

Aici se vede deosebirea dintre durerea omului credincios și deznădejdea celui fără nădejde. Omul credincios plânge, dar nu rupe legătura cu Dumnezeu. Cade în țărână, dar cade cu fața spre cer. Nu înțelege totul, dar se încredințează Celui ce le știe pe toate.

Lovitura asupra trupului

Văzând diavolul că Iov nu a fost biruit prin pierderea averilor și a copiilor, a cerut îngăduință să se atingă și de trupul lui. Și a fost lovit Dreptul cu boală grea, cu răni cumplite, din creștet până în tălpi, încât a ieșit afară din cetate și ședea pe gunoi, curățindu-și rănile cu un hârb.

Cel ce fusese cinstit de toți ajunsese priveliște de milă. Cel ce avusese slugi multe nu mai avea cine să-i aline rănile. Cel ce hrănise pe săraci ajunsese să primească din mila altora. Dar sufletul lui rămânea ca un turn neclintit.

Dreptul Iov a răbdat toate fără deznădăjduire, biruind ispitele diavolului, iar Dumnezeu i-a întors îndoit cele avute mai înainte.

Ispita prin cei apropiați

Când vrăjmașul nu l-a putut birui prin pierdere și boală, a încercat să-l rănească prin cuvântul celei mai apropiate ființe: femeia lui. Ea, zdrobită de durere, de sărăcie și de rușine, i-a zis să rostească un cuvânt împotriva lui Dumnezeu și să moară.

Dar Iov, deși sfâșiat de dureri, a răspuns cu înțelepciune: dacă am primit cele bune din mâna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?

Acest cuvânt nu înseamnă că răul vine din răutatea lui Dumnezeu. Nicidecum. Ci înseamnă că omul credincios nu-L iubește pe Dumnezeu numai când primește daruri, ci și când este trecut prin cuptorul încercării. Credința adevărată nu este târg cu cerul: „Îți slujesc, Doamne, dacă îmi merge bine.” Credința adevărată zice: „Doamne, și în lumină, și în întuneric, Tu ești Dumnezeul meu.”

Prietenii care rănesc în loc să mângâie

Auzind de nenorocirea lui, trei prieteni au venit să-l cerceteze: Elifaz, Bildad și Țofar. La început au plâns, și-au rupt hainele și au stat tăcuți șapte zile și șapte nopți. Tăcerea lor a fost poate singura mângâiere adevărată. Dar când au început să vorbească, în loc să-i aline rana, au adâncit-o.

L-au bănuit de păcate ascunse, l-au socotit vinovat, au crezut că suferința lui trebuie să fie pedeapsă pentru fărădelegi. Așa fac uneori oamenii grăbiți la judecată: văd rana și caută vinovatul, văd lacrima și rostesc sentința, fără să știe taina sufletului.

Dar Iov nu a primit minciuna lor. Cu smerenie, dar și cu dreptate, a spus că a fost sprijin săracilor, ochi orbilor, ureche surzilor, picior șchiopilor și mângâiere văduvelor. Nu se lăuda, ci apăra adevărul împotriva unei nedrepte osândiri.

Câtă învățătură pentru noi! Nu orice om aflat în necaz este pedepsit pentru o vină văzută de noi. Nu orice boală este dovada unei lepădări de Dumnezeu. Nu orice prăbușire este semnul unei vinovății ascunse. Uneori, Dumnezeu îngăduie încercarea nu spre pierzare, ci spre arătarea credinței.

Glasul lui Dumnezeu din vifor

După lunga răbdare a lui Iov și după cuvintele grele ale prietenilor, Dumnezeu Se descoperă. Nu-i dă lui Iov o explicație rece, ca într-o judecată omenească, ci îl ridică spre taina zidirii: spre cer, spre pământ, spre mare, spre stele, spre adâncurile pe care omul nu le poate cuprinde.

În Cartea lui Iov, la capitolul 42, Dreptul mărturisește înaintea Domnului: „Știu că poți să faci orice”, iar apoi spune că mai înainte auzise despre Dumnezeu, dar acum ochiul său L-a văzut.

Aceasta este culmea suferinței sfințite: omul nu primește numai izbăvire, ci și vedere mai adâncă. Nu iese din necaz doar cu trupul vindecat, ci cu sufletul luminat. Iov a intrat în suferință ca drept, dar a ieșit din ea mai adânc cunoscător al lui Dumnezeu.

Dumnezeu întoarce plânsul în binecuvântare

După ce Iov s-a rugat pentru prietenii săi, Domnul l-a ridicat iarăși. Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu l-a pus pe Iov în starea lui de la început și i-a întors îndoit tot ce avusese mai înainte. A primit iarăși belșug, fii și fiice, iar sfârșitul vieții sale a fost mai binecuvântat decât începutul.

Scriptura arată că Iov a mai trăit după aceea 140 de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam. Iar tradiția sinaxară românească arată că viața lui s-a sfârșit întru adânci bătrâneți, după 248 de ani, petrecând acum în viața cea neîmbătrânitoare.

Nu i s-au îndoit copiii precum dobitoacele, căci cei dintâi copii nu pieriseră ca niște lucruri, ci erau vii înaintea lui Dumnezeu, așteptând învierea drepților. Aici se ascunde o mângâiere mare: Dumnezeu nu socotește omul ca pe o avere trecătoare. Sufletul nu se pierde în moarte, ci rămâne în mâna Ziditorului.

Iov, chip al lui Hristos Cel nevinovat și pătimitor

Biserica vede în Iov nu numai un om răbdător, ci și o icoană profetică a Celui Drept, Care avea să pătimească fără vină: Domnul nostru Iisus Hristos. Orthodox Church in America arată că citirea Cărții lui Iov în Săptămâna Mare pune înainte această asemănare: Iov, dreptul care suferă fără să fie vinovat de cele pentru care este osândit, și Hristos, Cel fără de păcat, Care pătimește de bunăvoie pentru mântuirea lumii.

Iov a fost dezbrăcat de slavă, Hristos a fost dezbrăcat de haine. Iov a fost batjocorit de cei ce nu-i înțelegeau taina, Hristos a fost ocărât de cei ce nu L-au cunoscut. Iov a stat pe gunoi, Hristos a stat pe Cruce. Iov s-a rugat pentru prietenii săi, Hristos S-a rugat pentru răstignitorii Săi. Iov a fost ridicat de Dumnezeu, Hristos a înviat din morți, dăruind lumii viață.

Învățătura Sfântului Iov pentru omul de astăzi

Viața Sfântului și Dreptului Iov ne învață că răbdarea nu este slăbiciune, ci putere înfrânată. Nu este tăcere moartă, ci credință vie. Nu este resemnare fără Dumnezeu, ci statornicie în Dumnezeu.

Când pierdem ceva, Iov ne învață să nu ne pierdem sufletul.
Când suntem bolnavi, Iov ne învață să nu ne îmbolnăvim și de deznădejde.
Când suntem judecați pe nedrept, Iov ne învață să nu răspundem cu ură.
Când nu înțelegem de ce se întâmplă o suferință, Iov ne învață să rămânem înaintea Domnului.

Căci omul nu se cunoaște cu adevărat în vremea belșugului, ci în vremea lipsirii. Atunci se vede ce iubește mai mult: darul sau pe Dăruitorul; sănătatea sau pe Dumnezeu; cinstea oamenilor sau adevărul ceresc.

Iov a pierdut tot ce putea fi numărat, dar a păstrat ceea ce nu se poate cumpăra: credința, răbdarea, smerenia și nădejdea. De aceea, el a rămas peste veacuri ca un stâlp al celor încercați, ca o icoană a celor bolnavi, ca o mângâiere pentru cei nedreptățiți și ca o mustrare tainică pentru cei ce judecă prea repede durerile altora.

Troparul Sfântului și Dreptului Iov, glasul 1

Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Sfântul și Dreptul Iov rămâne mărturie vie că omul poate fi golit de toate cele pământești și totuși să rămână plin de Dumnezeu. Poate fi lovit în avere, în trup, în familie, în nume și în cinste, dar dacă sufletul nu se desparte de Domnul, biruința nu este pierdută.

Să învățăm de la Iov a nu cârti în necaz, a nu judeca pe cel ce suferă, a nu ne lipi inima de cele trecătoare și a nu uita că Dumnezeu nu părăsește pe cei ce-L iubesc. Iar când viforul vieții se ridică asupra noastră, să zicem și noi, cu inimă smerită:

Doamne, precum voiești, așa să fie. Tu ai dat, Tu ai luat; fie numele Tău binecuvântat în veci. Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇