Cartea Tedeumului — Glasul de Mulțumire al Bisericii Descoperă tâlcul duhovnicesc al Cărții Tedeumului, slujba de mulțumire a Bisericii Ortodoxe, rânduiala sa și imnul „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, cu rol în rugăciuni de început de an, hramuri și momente de recunoștință. Cartea de Tedeum este una dintre sfintele cărți de slujbă ale Bisericii, cea ce adună în paginile sale glasul de mulțumire al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Întru mijlocul acestei cărți strălucește imnul cel mare și veșnic, care se grăiește cu cinste și evlavie: „Te Deum laudamus” — „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” , imn al Sfintei Creștinătăți, în tradiție atribuit preasfinților ierarhi Ambrozie al Milanului și Augustin de Hipona . În cultul ortodox românesc, slujba de Tedeum este rânduită nu numai ca o rugăciune de mulțumire plină de evlavie, ci și ca o cerere smerită către Dumnezeu, Cel ce toate le dă cu larghețe și milă. Această slujbă se săvârșește la începutul anului, la sărbătorir...
12 principii ortodoxe pentru o viață curată
pe
Solicitați un link
Facebook
X
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
12 principii pentru o viață curată înaintea lui Dumnezeu
Descoperă 12 principii ortodoxe pentru o viață curată: rugăciune, smerenie, pază a cuvântului, rânduială, tăcere și întoarcere la Hristos.
Nu-i ușor să trăiești curat în ziua de azi. Să fim cinstiți. Omul se trezește dimineața și, până să-și facă bine cruce, îl și ia lumea pe sus: griji, telefon, știri, vorbe, supărări, pofte, dorința de a fi văzut, de a fi lăudat, de a nu rămâne mai prejos decât altul.
Și așa, fără să-și dea seama, omul își pierde liniștea. Apoi mintea. Și, dacă nu bagă de seamă, își răcește și inima.
Viața curată nu se face dintr-o izbucnire de o zi. Nu ajunge să spui: „De mâine mă schimb.” De multe ori am spus și n-am ținut. Viața curată se așază încet. Cu rugăciune. Cu rânduială. Cu puțină tăcere. Cu pază la gură. Cu smerenie. Cu ridicare după cădere.
Nu vorbim aici despre lucruri mari, de neatins. Vorbim despre doisprezece pași simpli. Dar simpli nu înseamnă ușori.
1. Începe ziua cu Dumnezeu, nu cu telefonul
Dimineața spune multe despre noi. Cum ne trezim, încotro fuge mintea mai întâi? Spre Dumnezeu sau spre lume?
Dacă primul lucru pe care îl facem este să luăm telefonul, deja ne-am dat liniștea pe mâna altora. Intră peste noi știri, certuri, imagini, păreri, griji care nici nu sunt ale noastre. Și sufletul, abia trezit, se tulbură.
Mai bine să începem simplu. Cu semnul Sfintei Cruci. Cu o rugăciune scurtă. Cu un gând de mulțumire: „Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai mai dat o zi.”
Nu trebuie să fie cuvinte multe. Uneori ajunge atât:
„Doamne, păzește-mi mintea, inima și limba în ziua aceasta.”
Spus din inimă, acest cuvânt poate așeza omul mai bine decât o mie de știri citite pe fugă.
2. Trăiește cu măsură
Omul nu devine liber pentru că are multe. Devine liber când nu mai este stăpânit de cele pe care le are.
Poți avea puțin și totuși să fii robit de poftă. Poți avea mai mult și totuși să rămâi cumpătat. Nu lucrul în sine îl strică pe om, ci lipirea inimii de el.
De aceea, trebuie să ne întrebăm mai des: chiar îmi trebuie lucrul acesta? Îmi folosește? Sau doar îmi hrănește pofta, mândria, dorința de a părea cineva?
Sunt lucruri care intră întâi în casă, apoi în minte, apoi în inimă. Și, încet-încet, încep să poruncească.
Creștinul nu este chemat să trăiască în risipă. Nici în zgârcenie. Ci în măsură. Cu mulțumire. Cu libertate lăuntrică.
Adevărata bogăție rămâne tot sufletul care nu s-a vândut.
3. Cinstește-i pe cei dinaintea ta, dar nu le copia greșelile
Este bine să ne cinstim părinții, bunicii, bătrânii, preoții, dascălii și pe toți cei care ne-au lăsat ceva bun. Omul fără rădăcini se clatină repede. Nu putem trăi ca și cum totul ar începe cu noi.
Dar trebuie spus limpede: cinstirea nu înseamnă orbire.
Nu tot ce vine din trecut este sfânt. Nu orice obicei este bun numai fiindcă este vechi. Au fost oameni buni înaintea noastră, dar au fost și greșeli, patimi, nedreptăți, rătăciri.
Creștinul cinstește ce este curat și îndreaptă ce este strâmb. Nu-și batjocorește rădăcina, dar nici nu numește lumină ceea ce Evanghelia arată că este întuneric.
Asta înseamnă să ai dreaptă socoteală.
4. Nu te lua după orice modă
Lumea schimbă repede ce laudă. Azi ridică un lucru în slăvi, mâine râde de el. Azi îți spune să fii într-un fel, mâine îți cere să fii cu totul altfel.
De aceea, omul credincios nu trebuie să alerge după orice noutate numai ca să pară „în pas cu vremea”.
Nu tot ce este nou este rău. Dar nici tot ce este nou este bun. Aici trebuie minte trează.
Se vede mult din om după cum vorbește, după cum se poartă, după cum se îmbracă, după cum stă înaintea celorlalți. Nu pentru paradă. Nu ca să pară sfânt. Ci pentru că omul care se respectă înaintea lui Dumnezeu nu-și bate joc de chipul lui.
Cuviința nu s-a demodat. Rușinea bună nu s-a demodat. Bunul-simț nu s-a demodat.
Doar lumea se preface că nu mai are nevoie de ele.
5. Lasă mândria mai jos
Multe căderi pleacă de la același gând: „Eu știu mai bine.”
De aici vin supărările. De aici vine judecata. De aici vine neputința de a primi un sfat. Omul mândru se rănește repede, se apără repede, se aprinde repede. Nu mai poate învăța, fiindcă are impresia că a înțeles tot.
Cine vrea să trăiască mai curat trebuie să învețe să primească și mustrarea. Nu orice cuvânt împotriva noastră este dușmănie. Uneori Dumnezeu ne smerește prin oameni, tocmai ca să nu ne prăbușim mai rău.
Smerenia nu te face mic. Te face adevărat.
Omul smerit știe un lucru pe care omul mândru îl uită: fără Dumnezeu nu ducem nimic bun până la capăt.
6. Caută puțină tăcere
Sufletul obosește de atâta zgomot. Nu doar urechile obosesc. Obosește și inima.
Prea multe vorbe. Prea multe știri. Prea multe păreri. Prea multe certuri. Prea multe imagini. Și, la un moment dat, omul nu-și mai aude nici conștiința.
De aceea, măcar o dată pe săptămână, caută puțină tăcere. O oră, dacă atât poți. O jumătate de zi, dacă poți mai mult. Fără telefon. Fără ceartă. Fără vorbărie fără rost.
Dar tăcerea să nu fie goală. Pune în ea rugăciune.
Stai puțin înaintea lui Dumnezeu și spune simplu: „Doamne, arată-mi ce trebuie să îndrept în mine.”
În tăcere ies la lumină multe lucruri. Și cele bune, și cele urâte. Dar tocmai de aceea tăcerea ajută. Fiindcă omul începe să se vadă pe sine.
7. Ascultă înainte să răspunzi
Multe certuri nu se nasc pentru că oamenii nu ar putea găsi o cale. Se nasc pentru că nimeni nu mai ascultă.
Fiecare vrea să-și spună durerea. Fiecare vrea să aibă dreptate. Fiecare vrea să iasă biruitor din vorbă. Dar pacea nu se face așa.
Omul credincios trebuie să învețe să asculte. Nu cu gândul pregătit să lovească înapoi. Ci cu dorința de a înțelege.
Întreabă cu blândețe. Vorbește față către față. Nu scoate rușinea omului în public. Nu duce neînțelegerea în fața tuturor, ca să câștigi aplauze.
Certurile făcute în public rar aduc îndreptare. De cele mai multe ori aduc rană peste rană.
Unde se poate, pacea se lucrează în taină, cu răbdare și cu inimă smerită.
8. Păzește-ți limba
Cuvântul poate ridica un om. Dar îl poate și doborî.
O vorbă spusă la mânie poate rămâne în inima cuiva ani de zile. O bârfă poate strica o familie. O batjocură poate împinge un om în deznădejde. De aceea, nu-i lucru mic să-ți păzești limba.
Nu bârfi. Nu cleveti. Nu spune despre altul ceea ce ți-ar fi rușine să spui înaintea lui. Și, mai ales, înaintea lui Dumnezeu.
Nu te vorbi nici pe tine cu ură. Da, ești păcătos. Suntem toți. Dar ești și făptura lui Dumnezeu. Pocăința nu înseamnă să te urăști, ci să te întorci.
Trebuie spus și aici limpede: creștinul nu vorbește despre „magia cuvintelor”. Nu avem treabă cu astfel de amestecuri. Dar cuvântul are greutate. Iese din inimă și poate murdări sau curăți drumul omului.
Cine vrea viață curată trebuie să înceapă și cu vorba.
9. Nu hrăni întunericul din tine
Nu putem cere inimă curată, dar să ne hrănim zilnic cu lucruri murdare.
Ferește-te de desfrânare. Ferește-te de ură. Ferește-te de cârtire. Ferește-te de glume spurcate, de imagini necurate, de tovărășii care te trag în jos. Nu te juca nici cu simboluri întunecate, nici cu practici străine de credința creștină.
Ortodoxia nu are nevoie să fie amestecată cu nume și duhuri din alte credințe. Creștinului îi este de ajuns ce a făgăduit la Botez: să se lepede de satana, de toate lucrurile lui și de toată slujirea lui, și să se unească cu Hristos.
Viața curată nu se împacă bine cu jumătățile de măsură. Nu poți ține și candela aprinsă, și ușa deschisă pentru întuneric.
10. Privește natura, dar închină-te Ziditorului
Este bine să ieși afară, să vezi cerul, pădurea, apa, câmpul, muntele. Omul se mai liniștește în fața creației. Își mai aduce aminte că nu el ține lumea.
Dar să fim atenți: Dumnezeu nu este copacul, nu este vântul, nu este piatra, nu este iarba. Dumnezeu este Făcătorul lor.
Noi nu ne închinăm naturii. Ne închinăm Celui care a făcut cerul și pământul, toate cele văzute și nevăzute.
Când vezi frumusețea lumii, mulțumește. Dar nu te opri la făptură. Ridică mintea către Făcător.
Așa se păstrează dreapta credință: cu inimă caldă, dar și cu minte trează.
11. Ține o rânduială, chiar mică
Omul fără rânduială se împrăștie repede. Azi se roagă, mâine uită. Azi are râvnă, mâine se lasă dus de nepăsare. Azi promite, mâine amână.
De aceea avem nevoie de rânduieli mici, dar ținute.
Rugăciunea de dimineață. Rugăciunea de seară. Postul, după putere și cu binecuvântare. Spovedania. Sfânta Liturghie. Milostenia. Un psalm citit cu luare-aminte. Iertarea cerută înainte să se întărească supărarea.
Nu trebuie să începem cu lucruri peste putere. Mai bine puțin și statornic, decât mult și ținut trei zile.
Rânduiala bună nu îl închide pe om. Îl ține să nu se risipească.
12. Nu te teme, dar nu te lăuda cu puterea ta
Viața aduce și frig, și durere, și boală, și pierdere. Iar la urmă vine moartea, de care nimeni nu scapă.
Creștinul nu se preface că nu-l doare. Nu joacă teatru de om tare. Nu spune cu mândrie: „Pe mine nu mă atinge nimic.” Asta nu este credință, ci împietrire.
A nu te teme înseamnă altceva. Înseamnă să știi că Dumnezeu este mai mare decât durerea ta. Mai mare decât boala ta. Mai mare decât moartea.
Durerea poate curăți, dacă omul o duce cu rugăciune. Necazul poate trezi sufletul, dacă nu ne lăsăm înghițiți de cârtire. Gândul morții poate face omul mai înțelept, dacă îl împinge spre pocăință.
Nu puterea noastră ne ține. Dumnezeu ne ține.
Iar când omul înțelege asta, începe să se teamă mai puțin și să se roage mai mult.
...
Viața curată nu înseamnă viață fără luptă. Nu înseamnă că omul nu mai cade, nu mai obosește, nu mai greșește.
Înseamnă că nu se împacă cu murdăria. Nu se culcă liniștit în păcat. Nu-și vinde sufletul pentru lucruri trecătoare. Cade, dar se ridică. Greșește, dar se pocăiește. Se tulbură, dar se întoarce la rugăciune.
Să începem cu puțin.
O rugăciune dimineața. Un cuvânt mai puțin spus la mânie. O zi fără bârfă. O seară fără risipire. O faptă bună făcută în ascuns. O spovedanie sinceră. O iertare cerută la timp.
Așa se zidește omul. Nu cu zgomot. Nu pentru lauda lumii. Nu dintr-odată. Ci încet, în taină, sub ochiul lui Dumnezeu.
Și omul care trăiește așa, fie el sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, cunoscut sau nebăgat în seamă, are în el o pace pe care lumea nu i-o poate da.
Comentarii
Trimiteți un comentariu