Psalmul 62 din Psaltirea Proorocului David este o rugăciune profundă de căutare și încredere în Dumnezeu. Începe cu exprimarea setei sufletului după prezența divină, asemănând dorința pentru Dumnezeu cu foamea și setea în pustiu. Psalmistul își amintește de ajutorul și mila Domnului, care sunt mai prețioase decât însăși viața. El își exprimă recunoștința și lauda neîncetată, înălțând mâinile în rugăciune și bucurându-se sub acoperământul ocrotitor al lui Dumnezeu. În final, își pune toată încrederea în Dreapta Domnului, știind că răutatea celor care-l urmăresc va fi înfrântă, iar cei care Îl laudă pe Dumnezeu vor fi binecuvântați. Acest psalm evocă o profundă comuniune spirituală, în care sufletul găsește pace și protecție în prezența divină.
†
1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Ține Te caut dis'de'dimineață.
2. Însetat-a de Ține sufletul meu, suspinat'a după Ține trupul meu,
3. În pământ pustiu și neumblat și fără de apă. Așa în locul Cel Sfânt m'am arătat Ție, că să văd puterea Ta și slavă Ta.
4. Că mai bună este milă Ta decât viață; buzele mele Te vor laudă.
5. Așa Te voi binecuvântă în viață mea, și în numele Tău voi ridică mâinile mele.
6. Că de seu și de grăsime să se sature sufletul meu, și cu buze de bucurie Te va laudă gură mea.
7. De mi'am adus aminte de Ține în așternutul meu, în dimineți am cugetat la Ține, că ai fost ajutorul meu.
8. Și întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucură. Lipitu's'a sufletul meu de Ține și pe mine m-a sprijinit Dreapta Ta.
9. Iar ei în deșert au căutat sufletul meu, intră'vor în cele mai de jos ale pământului; da'se vor în mâinile sabiei, părți vulpilor vor fi.
10. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; laudă'se'va tot cel ce se jură întru El, că a astupat gură celor ce grăiesc nedreptăți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
„Rugăciunile, gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”