Adevărul și Iubirea – Înțelesuri ale Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic
Sfinții Părinți de la Niceea și dreapta credință în Hristos
Duminica a VII-a după Paști, așezată între Praznicul Înălțării Domnului și cel al Pogorârii Duhului Sfânt, este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Biserica nu a pus această pomenire la întâmplare, ci cu adâncă rânduială duhovnicească: după ce L-am văzut pe Hristos înviat și înălțat la ceruri, suntem chemați să mărturisim drept cine este El cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, deoființă cu Tatăl. Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, a statornicit mărturisirea credinței împotriva rătăcirii ariene, iar tradiția bisericească pomenește numărul celor 318 Părinți adunați acolo.
Evanghelia acestei Duminici ne pune înainte Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului, când Domnul Iisus, ridicându-Și ochii către cer, Se roagă Tatălui: „Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească”. Nu este o rugăciune oarecare, ci rugăciunea Fiului către Tatăl, mai înainte de Pătimirea Sa, rugăciune în care se arată taina cea mare a mântuirii: Fiul vine în lume, Se jertfește pentru oameni, Se înalță la Tatăl și trimite pe Duhul Sfânt, ca lumea să cunoască Adevărul și să primească Iubirea.
Fraților, trebuie să înțelegem limpede: Adevărul fără iubire se face sabie rece, iar iubirea fără adevăr se preface în înșelare dulce. În Hristos însă, Adevărul și Iubirea nu sunt despărțite. El este Adevărul întrupat și Iubirea răstignită. El nu ne mântuiește printr-o idee, nici printr-o simplă pildă morală, ci prin însăși viața Sa dumnezeiască dăruită nouă.
De aceea Sfinții Părinți de la Niceea au apărat însăși viața Bisericii. Biserica mărturisește cu tărie: Cel ce S-a născut din Fecioara Maria este Fiul Cel veșnic al Tatălui, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.
Aceasta este temelia credinței noastre, să-L primim așa cum ni L-a mărturisit Biserica: întreg, viu, răstignit, înviat, înălțat și lucrător prin Duhul Sfânt.
Duminica aceasta ne mai arată și alt lucru de mare preț: Biserica este Trupul lui Hristos luminat de Duhul Sfânt. Părinții de la Sinod s-au adunat ca niște slujitori ai Adevărului, ca să păzească ceea ce Biserica primise de la Apostoli. Sinodul a mărturisit credința și L-a apărat pe Hristos Cel adevărat de minciuna care voia să-L micșoreze.
Aici este și rana vremurilor noastre. Mulți vor un creștinism ușor, fără dogmă, fără Cruce, fără pocăință, fără ascultare de Biserică. Vor o iubire fără adevar, o credință fără mărturisire, o mântuire fără schimbarea vieții. Dar aceasta nu este calea Sfinților Părinți. Părinții au apărat dogma din iubire. Căci cine iubește cu adevărat nu lasă pe fratele său în întuneric.
Adevărul lui Hristos vindecă. Iubirea lui Hristos ridică omul din cădere. Iar dreapta credință nu este o podoabă a minții, ci o lumină a vieții. Degeaba rostim Crezul cu buzele, dacă nu-l trăim cu inima. Degeaba spunem „cred într-Unul Domn Iisus Hristos”, dacă în faptele noastre Îl tratăm ca pe un străin. Degeaba mărturisim că El este „Lumina din Lumină”, dacă noi alegem întunericul mâniei, al invidiei, al mândriei și al nepăsării.
Duminica Sfinților Părinți ne cheamă, așadar, la două lucrări: să păzim dreapta credință și să trăim iubirea cea adevărată. Nu una fără alta. Credința fără iubire se usucă, iar iubirea fără credință se rătăcește. Acolo unde Hristos este primit întreg, acolo omul începe să se facă întreg. Acolo unde Hristos este micșorat, și omul se micșorează.
Înălțarea Domnului ne arată că firea omenească, luată de Hristos, a fost ridicată de-a dreapta Tatălui. Aceasta este marea noastră nădejde: omul nu este făcut pentru noroiul patimilor, ci pentru slava Împărăției. Iar Pogorârea Duhului Sfânt, spre care ne îndreptăm, ne arată că Dumnezeu nu ne lasă singuri în valea plângerii, ci trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, ca să ne întărească, să ne lumineze și să ne adune în unitatea Bisericii.
Dar Duhul Sfânt nu Se primește în minciună. Nu Se odihnește în inimă vicleană. Nu luminează mintea care se încăpățânează să facă din Dumnezeu o închipuire după pofta proprie. De aceea, Biserica ne pune înainte pe Sfinții Părinți înainte de Cincizecime: ca să înțelegem că darul Duhului se primește în dreapta credință, în smerenie, în comuniune și în ascultare de adevărul lui Hristos.
Sfinții Părinți au fost oameni ai rugăciunii, ai nevoinței, ai mărturisirii. Ei nu au apărat pe Hristos din ambiție, ci din focul iubirii. Nu au stat împotriva ereziei ca să biruiască oameni, ci ca să nu fie rănită turma lui Hristos. Ei știau că o învățătură strâmbă naște o viață strâmbă, iar un Hristos falsificat nu poate mântui pe nimeni.
Să luăm aminte, dar: Hristos nu poate fi primit pe bucăți. Nu putem spune: primesc iubirea Lui, dar nu primesc poruncile Lui; primesc mângâierea Lui, dar nu primesc Crucea Lui; primesc mila Lui, dar nu primesc adevărul Lui. Hristos ori este primit întreg, ori este pierdut prin închipuire. Căci nu ne mântuiește Hristosul pe care ni-l croim noi după mintea noastră, ci Hristosul Cel viu al Bisericii.
Iar dacă vrem să fim fii ai Bisericii, să ținem Crezul nu ca pe o rostire obișnuită, ci ca pe un legământ. De fiecare dată când spunem: „Cred întru Unul Dumnezeu”, să ne cercetăm dacă nu cumva inima noastră slujește la mai mulți dumnezei: banului, slavei deșarte, mândriei, confortului, plăcerii, fricii. De fiecare dată când spunem că Hristos este „deoființă cu Tatăl”, să ne aducem aminte că El nu este o idee printre altele, ci Însuși Domnul vieții noastre.
Aceasta este chemarea Duminicii Sfinților Părinți: să ne întoarcem la Hristos Cel adevărat, să iubim Adevărul și să spunem adevărul cu iubire. Să nu fim creștini de obicei, ci creștini de mărturisire. Să nu ținem credința numai în icoane și în cuvinte, ci în inimă, în familie, în faptă, în iertare, în răbdare și în viața de zi cu zi.
Căci Adevărul și Iubirea nu sunt două drumuri, ci unul singur: Hristos. El este Adevărul care ne luminează și Iubirea care ne vindecă. El este Fiul Cel veșnic al Tatălui, Care S-a făcut Om pentru noi, S-a răstignit pentru noi, a înviat pentru noi, S-a înălțat pentru noi și trimite pe Duhul Sfânt peste cei ce Îl mărturisesc cu inimă curată.
Să rugăm, dar, pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic să ne întărească în dreapta credință, să ne păzească de rătăcire, de mândrie și de iubirea mincinoasă, și să ne ajute a mărturisi pe Hristos nu numai cu buzele, ci și cu viața noastră.
Căci numai acolo unde Adevărul este iubit și Iubirea este adevărată, acolo Se odihnește Duhul Sfânt. Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu