Curăția inimii și adevărata împlinire a Legii
În Sfânta Evanghelie după Matei, Domnul nu desființează porunca veche, ci o adâncește, arătând că păcatul nu începe numai în faptă, ci mai întâi în inimă, în privire, în poftă și în voirea cea ascunsă a omului. Textul din Matei 5, 27-32 cuprinde cuvântul Mântuitorului despre adulter, despre smintirea ochiului și a mâinii, precum și despre despărțirea dintre soți.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 5, 27-32)
Zis-a Domnul: Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter!». Eu însă vă spun: Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Și, dacă mâna ta cea dreaptă te smintește, taie-o și o aruncă de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. S-a zis iarăși: «Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărțire». Eu însă vă spun vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, iar cine va lua pe cea lăsată, adulter săvârșește.
Legea cea veche oprea fapta; Hristos vindecă rădăcina
Zis-a Domnul: „Ați auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârșești adulter!”
Această poruncă era dreaptă și sfântă. Ea oprea necurăția văzută, păcatul săvârșit cu trupul, stricăciunea adusă familiei și rănirea legământului dintre bărbat și femeie. Dar Mântuitorul merge mai adânc. El nu Se mulțumește să oprească doar fapta, ci voiește să curețe izvorul faptei: inima omului.
Căci omul poate să pară curat în afară, dar să fie tulburat înlăuntru. Poate să nu fi căzut cu trupul, dar să fi căzut cu mintea. Poate să nu fi rupt casa altuia, dar să fi stricat în sine chipul iubirii curate. De aceea zice Domnul: „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui.”
Aici nu este osândită simpla vedere a omului, nici frumusețea făpturii lui Dumnezeu, ci privirea pătimașă, privirea care nu mai vede persoana, ci o preface în prilej de poftă. Mare atenție: nu orice privire este păcat, dar privirea hrănită cu dorință necurată devine început de cădere.
Ochiul care smintește și mâna care trage spre păcat
Cuvântul Domnului este aspru: „Dacă ochiul tău cel drept te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine.” Și iarăși: „Dacă mâna ta cea dreaptă te smintește, taie-o și o aruncă de la tine.”
Aceste cuvinte nu trebuie înțelese trupește, ca îndemn la vătămarea trupului. Aici Mântuitorul vorbește cu putere duhovnicească, arătând că omul trebuie să taie fără cruțare prilejul păcatului. Ochiul înseamnă poarta prin care intră ispita; mâna înseamnă lucrarea prin care omul împlinește ceea ce inima a primit.
Așadar, dacă o privire te aprinde, ferește-te de ea. Dacă un obicei te robește, rupe-l. Dacă o tovărășie te duce spre cădere, depărtează-te. Dacă telefonul, imaginea, vorba ascunsă, gluma necurată sau întâlnirea necuviincioasă îți aprind inima, nu le mângâia, ci taie-le.
Nu este cruzime, ci milă față de suflet. Nu este dispreț față de trup, ci grijă ca trupul să nu ajungă slugă patimii. Căci omul nu se pierde dintr-odată, ci încet, prin îngăduințe mici, prin priviri repetate, prin gânduri primite, prin păcate numite „nevinovate”.
Curăția nu este numai pentru monahi, ci pentru tot creștinul
Unii socotesc că această Evanghelie este prea grea pentru lumea de astăzi. Dar Hristos nu a grăit numai pentru pustnici, ci pentru toți cei ce voiesc să intre în Împărăția Cerurilor. Curăția inimii nu este podoabă rară, ci chemare creștinească.
Bărbatul trebuie să privească femeia ca pe o fiică a lui Dumnezeu, nu ca pe un lucru. Femeia trebuie să privească bărbatul cu aceeași curăție și cinste. Soțul să-și păzească ochii pentru soția sa, iar soția să-și păzească inima pentru soțul său. Căci iubirea adevărată nu este poftă nestăpânită, ci credincioșie, jertfă, răbdare și binecuvântare.
În lumea noastră, unde păcatul este pus în vitrină și pofta este numită libertate, cuvântul Domnului pare greu. Dar tocmai de aceea este vindecător. Hristos nu ne cheamă la o viață rece, lipsită de iubire, ci la o iubire curată, în care omul nu-l folosește pe celălalt, ci îl cinstește.
Despre cartea de despărțire și rana familiei
Domnul aduce apoi vorba despre despărțire: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărțire.” Dar El nu lasă lucrurile în măsura veche, ci spune: „Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter.”
Aici se arată sfințenia căsătoriei. Cununia nu este o simplă înțelegere omenească, nici o tovărășie câtă vreme merge bine. Ea este legământ înaintea lui Dumnezeu, cruce purtată împreună, casă a răbdării, a iertării și a nașterii de viață duhovnicească.
Biserica nu binecuvintează ușurătatea despărțirii. Învățătura ortodoxă arată că divorțul nu este idealul creștin, iar recăsătorirea nu este încurajată ca libertate fără durere, ci tratată cu iconomie atunci când o familie s-a destrămat. Doxologia explică limpede că Biserica nu încurajează divorțul și recăsătorirea și că nu există, propriu-zis, un „divorț bisericesc”, ci binecuvântarea episcopului pentru o nouă însoțire, când vechea familie este deja destrămată.
De aceea, să nu grăim cu ușurință despre despărțire. Unde se poate vindeca, să se vindece. Unde se poate ierta, să se ierte. Unde se poate ridica iarăși casa, să se ridice cu rugăciune, cu spovedanie, cu sfat duhovnicesc și cu smerenie. Dar nici să nu ascundem adevărul: desfrânarea, trădarea și necredincioșia aduc rană adâncă în Taina Cununiei.
Adulterul inimii și pocăința cea adevărată
Să nu zică nimeni: „N-am căzut cu fapta, deci sunt drept.” Hristos ne întreabă mai adânc: Ce ai hrănit în inimă? Ce ai primit în minte? Ce ai lăsat să crească în ascuns?
Dar să nu cadă nimeni nici în deznădejde. Căci Domnul, Cel ce mustră păcatul, este și Doctorul sufletelor. El nu descoperă rana ca să ne piardă, ci ca să ne vindece. Păcatul ascuns se vindecă prin mărturisire. Pofta se stinge prin pază, rugăciune și înfrânare. Mintea se curățește prin citirea Scripturii, prin post, prin spovedanie și prin depărtarea de prilejuri.
Nu este destul să spunem: „Așa sunt vremurile.” Creștinul nu trăiește după duhul vremii, ci după Duhul lui Hristos. Și nu este destul să ne plângem că ispita este mare. Mai mare decât ispita este harul lui Dumnezeu, dacă omul nu se învoiește cu păcatul.
Inima curată este adevărata împlinire a Legii
Adevărata împlinire a Legii nu stă numai în a nu ucide, ci în a nu urî; nu stă numai în a nu săvârși adulter, ci în a nu hrăni pofta; nu stă numai în a păstra chipul bunei-cuviințe, ci în a curăți lăuntrul inimii.
Hristos nu cere de la noi o dreptate de fațadă, ci o inimă întreagă. Nu voiește creștini cu mâinile curate și cu mintea murdară. Nu voiește familii ținute numai de rușinea lumii, ci case întemeiate pe credință, iertare și curăție.
Să ne păzim, dar, ochii, ca să nu rătăcească inima. Să ne păzim mâinile, ca să nu lucreze păcatul. Să ne păzim căsnicia, ca pe o candelă aprinsă înaintea lui Dumnezeu. Și de am căzut, să nu rămânem jos, ci să ne ridicăm prin pocăință, căci Hristos a venit nu ca să piardă pe om, ci ca să-l tămăduiască și să-l întoarcă la viață.
Amin.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu