Înțelegem ușor Biblia? Nu prea. Dar o putem citi cu smerenie
Înțelegem ușor Biblia? O învățătură despre citirea Sfintei Scripturi cu smerenie, rugăciune și povățuire, după cuvântul Părintelui Calinic Argeșeanul.
Mulți oameni deschid Biblia cu gândul că, dacă au citit câteva pagini, gata, au și priceput tot. Mai ales astăzi, când suntem obișnuiți să aflăm totul repede, cu o căutare, cu o explicație scurtă, cu un răspuns pe loc.
Numai că Biblia nu se lasă prinsă așa ușor.
Citești un capitol, apoi altul, dai peste un cuvânt mai greu, peste o proorocie, peste o taină, și te trezești că nu mai e chiar atât de simplu. Și e bine să recunoaștem asta. Nu-i rușine să spui: „Nu înțeleg.” Rușine este să nu înțelegi și totuși să te porți ca și cum ai fi mare tâlcuitor.
Părintele Calinic Argeșeanul spune limpede: înțelegem ușor Biblia? Răspunsul este: nu.
Și are dreptate. Nu pentru că Dumnezeu ar ține adevărul ascuns de om, ca să-l chinuie sau să-l încurce. Nu. Ci pentru că adevărurile dumnezeiești sunt mai înalte decât mintea noastră. Omul pricepe cât poate, după măsura lui, după curăția inimii, după credință, după răbdare. Azi i se pare că a înțeles ceva, mâine vede că lucrurile sunt mai adânci decât credea.
Sfânta Scriptură nu este o carte oarecare. Nu o citești ca pe o știre, nici ca pe o poveste, nici ca pe o carte din care iei ce-ți place și lași ce nu-ți convine. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Și dacă vii la ea cu mândrie, cu grabă sau cu gândul că tu știi deja totul, nu te luminezi, ci te poți rătăci și mai tare.
De aceea, Biblia se deschide cu credință. Cu rugăciune. Cu frică bună de Dumnezeu. Nu vii înaintea ei ca să-L tragi pe Dumnezeu la judecată, ci ca să te lași tu cercetat de cuvântul Lui.
Vedem asta frumos în Faptele Apostolilor. Famenul etiopian citea din proorocul Isaia, dar nu înțelegea bine ce citea. Sfântul Apostol Filip îl întreabă: „Înțelegi, oare, ce citești?” Iar el răspunde simplu, fără mândrie: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”
Aici se vede omul cu inimă bună. Nu s-a prefăcut că știe. Nu s-a rușinat. Nu a zis: „Lasă, că pricep eu singur.” A spus cinstit că are nevoie de povățuire. Și pentru smerenia aceasta, Dumnezeu i-a trimis om care să-l lămurească.
Așa ar trebui să facem și noi.
Când citim Scriptura și nu pricepem, să nu ne repezim să scoatem noi o învățătură după capul nostru. Să nu rupem un verset din locul lui și să zidim pe el o părere greșită. Multe rătăciri de aici au pornit: din citire fără Biserică, fără smerenie, fără ascultare, fără întrebare și fără viață duhovnicească.
Sfântul Apostol Petru spune despre epistolele Sfântului Pavel că în ele sunt lucruri „cu anevoie de înțeles”, pe care cei neînvățați și neîntăriți le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Deci nu numai textul poate fi greu. Greu poate fi și sufletul nostru, când nu are răbdare, când nu are așezare, când vrea să fie el măsura tuturor lucrurilor.
Aici trebuie spus drept: nu oricine citează Biblia o și înțelege. Nu oricine vorbește mult despre Dumnezeu vorbește și sănătos. Nu oricine are curaj să explice Scriptura are și luminare de la Dumnezeu.
De aceea, Părintele Calinic amintește că Sfinții Părinți și scriitorii bisericești au vorbit adesea despre greutatea înțelegerii Sfintei Scripturi. Origen spunea că înțelesul Scripturii nu se descoperă de la început oricui, mai ales celor necunoscători în cele dumnezeiești sau celor care se apropie fără credință și fără vrednicie.
Nu fiindcă Dumnezeu nu vrea să dea lumină. Ci fiindcă omul trebuie să se pregătească să o primească.
Când sufletul este tulbure, și citirea se tulbură. Când inima e plină de mândrie, de grabă, de patimi și de păreri despre sine, omul citește, dar nu vede limpede. Cuvântul lui Dumnezeu este lumină, dar noi nu suntem totdeauna pregătiți să o primim curat.
Psalmul 118 este plin de laudă adusă Legii Domnului. Dar nu este numai laudă. Este și rugăciune. Psalmistul cere mereu luminare, cere înțelegere, cere povățuire. Nu spune: „Doamne, știu eu.” Ci cere ajutor. Și asta e foarte important.
Așa se citește Scriptura: cu rugăciune. Nu cu încrâncenare. Nu cu dorința de a avea dreptate în fața altora. Nu ca să câștigi discuții. Ci ca să te schimbi tu.
Fericitul Augustin dă un sfat bun: atunci când întâlnim locuri grele în Scriptură, să le apropiem de cele mai limpezi. Să nu facem învățături mari dintr-un singur verset pe care nici nu l-am înțeles bine. Scriptura se citește în întregul ei, în duhul Bisericii, cu ajutorul Părinților, cu rugăciune și cu răbdare.
Sfântul Ioan Damaschin spune și mai practic: dacă citim o dată, de două ori și tot nu înțelegem, să nu ne lenevim. Să stăruim. Să medităm. Să întrebăm.
Asta ne lipsește nouă de multe ori: răbdarea de a întreba. Vrem să pricepem repede. Vrem să avem răspunsul pe loc. Vrem să putem explica și altora imediat. Dar cele duhovnicești nu se învață în fugă. Se așază în om încet, cu osteneală, cu rugăciune, cu căderi și ridicări.
Omul care întreabă nu este slab. Dimpotrivă. Omul care întreabă arată că vrea să înțeleagă drept. Slab este cel care nu știe, dar se dă știutor. Slab este cel care nu întreabă pe nimeni, ca nu cumva să pară mai mic. Slab este cel care își face credința după mintea lui, apoi se miră că s-a depărtat de Biserică.
Scriptura însăși spune: „Întreabă pe tatăl tău și-ți va da de știre, întreabă pe bătrâni și-ți vor spune.”
Asta nu înseamnă să nu citim Biblia. Să nu se înțeleagă greșit. Trebuie să o citim. Cât mai des. Dar să o citim cu minte smerită. Să o citim în Biserică, nu împotriva Bisericii. Să o citim cu ajutorul Sfintei Tradiții, cu îndrumarea preotului, a duhovnicului, a oamenilor încercați în credință.
Biblia nu ne-a fost dată ca să ne arătăm mai deștepți decât alții. Ne-a fost dată ca să ne mântuim.
Nu o citim ca să câștigăm certuri. Nu o citim ca să-i prindem pe alții în greșeală. O citim ca să ne vedem pe noi. Să ne vedem păcatele. Să ne vedem neputința. Să aflăm voia lui Dumnezeu și, încet-încet, să ne lăsăm schimbați de ea.
Dacă un om citește Biblia și după aceea ajunge mai mândru, mai aspru, mai certăreț, mai sigur că numai el are dreptate, atunci ceva nu e bine. A citit litera, poate. Dar duhul nu l-a primit.
Cuvântul lui Dumnezeu nu se primește cu trufie. Se primește cu inimă plecată. Cere răbdare. Cere întrebare. Cere povățuire. Cere și viață curată, pe cât poate omul, cu luptă, cu pocăință și cu ridicare după cădere.
De aceea, când nu înțelegem, să nu ne rușinăm. Mai bine să spunem: „Doamne, luminează-mă!” Mai bine să întrebăm un preot, un duhovnic, un om mai așezat în credință, decât să ne facem singuri dascăli peste tainele lui Dumnezeu.
Cunoștința nu este a tuturor, dar Dumnezeu luminează pe cel care întreabă cu smerenie.
Și românul are o vorbă simplă: întrebarea moarte n-are.
Așadar, să citim Biblia. Să întrebăm. Să nu ne lenevim. Să nu ne mândrim. Și să ținem minte un lucru: Scriptura nu se deschide numai cu ochii. Se deschide și cu inima smerită înaintea lui Dumnezeu.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu