Viața Sfântului Simeon de la Emesa – nebunia pentru Hristos, smerenia și sfințenia ascunsă

Viața Sfântului Simeon de la Emesa – nebunia cea pentru Hristos și taina smereniei celei desăvârșite

Citește viața Sfântului Simeon de la Emesa, pustnicul sirian care a ales nebunia pentru Hristos, ascunzându-și sfințenia sub chipul smereniei și al batjocurii lumii. Prăznuit pe 21 iulie.

Întru rânduiala cea negrăită a purtării de grijă dumnezeiești, Dumnezeu ridică din când în când dintre oameni suflete alese, care, lepădând slava lumii, se îmbracă în chipul smereniei celei mai adânci, ca să rușineze înțelepciunea veacului acestuia. Unul dintre acești aleși ai lui Hristos a fost Cuviosul Simeon de la Emesa, cel ce s-a arătat lumii ca nebun, dar înaintea lui Dumnezeu era plin de înțelepciune cerească și de darul Duhului Sfânt.

Prăznuirea lui se face în ziua de 21 iulie, când Biserica dreptmăritoare pomenește nevoințele sale cele neobișnuite și viața lui cea ascunsă sub chipul nebuniei pentru Hristos.

Chemarea la viața îngerească

În zilele binecredinciosului împărat Iustinian, doi tineri de neam bun din Siria, Ioan și Simeon, au mers la Ierusalim să se închine cinstitei și de viață făcătoarei Cruci. Cercetând mănăstirile din pustia Iordanului și văzând viața îngerească a monahilor, s-au aprins cu dor dumnezeiesc și au zis unul către altul:

„Aceasta este calea care duce la viață!”

Lăsând părinți, avere și toată dulceața lumii acesteia, au intrat în mănăstirea Cuviosului Gherasim, unde au fost tunși în chipul monahicesc și s-au dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu. Nu după multă vreme însă, dorind viață mai aspră, au plecat în pustia Iordanului și au petrecut acolo douăzeci și nouă de ani în postiri, privegheri, lacrimi și rugăciuni neîncetate.

Acolo s-au curățit de patimi, s-au luminat cu darul dumnezeiesc și s-au făcut vase ale Duhului Sfânt.

Hotărârea cea neobișnuită: nebunia pentru Hristos

După mulți ani de nevoință pustnicească, Cuviosul Simeon a primit în inimă o chemare tainică:

↪ să iasă din liniștea pustiei și să slujească mântuirii oamenilor din lume.

El a zis fratelui său Ioan:

„Nu mai este vreme să ne folosim numai pe noi înșine, ci să mergem să folosim și pe alții.”

Astfel, lăsând pustia cu binecuvântare, a mers mai întâi la Ierusalim, unde s-a rugat cu lacrimi la Sfântul Mormânt, cerând lui Dumnezeu un dar neobișnuit:

↪ să-i acopere faptele cele bune sub chipul nebuniei, ca să nu primească slavă de la oameni.

Și Dumnezeu i-a împlinit cererea.

Intrarea în Emesa și începutul nevoinței celei ascunse

Ajungând în cetatea Emesei, a început a se purta ca un om fără minte: trăgea după sine un câine mort pe ulițe, stingea lumânările din biserică, răsturna mesele negustorilor, umbla desculț și batjocorit de copii.

Toți îl socoteau nebun.

Dar sub această haină a ocării se ascundea o viață de rugăciune neîncetată și o dragoste nemărginită pentru oameni. El:

↪ vindeca bolnavi,
↪ izgonea diavoli,
↪ întorcea eretici la dreapta credință,
↪ aducea desfrânate la pocăință,
↪ descoperea gândurile cele ascunse,
↪ oprea molime și cutremure,
↪ mântuia suflete din primejdii nevăzute. Și toate acestea le făcea în taină, fugind de slava omenească.

Puterea smereniei celei desăvârșite

De multe ori, când oamenii începeau să-l cinstească, el făcea lucruri și mai neobișnuite, ca să fie disprețuit iarăși.

Postea săptămâni întregi fără hrană, dar apoi mânca în văzul tuturor, ca să pară neînfrânat.

Izgonia diavoli, dar se arăta ca îndrăcit. Vindeca oameni, dar primea bătăi ca răsplată. Astfel împlinea cuvântul Apostolului:

„Noi suntem nebuni pentru Hristos.”

Aceasta nu era nebunie, ci o înțelepciune mai presus de mintea omenească — smerenia cea desăvârșită, care fuge de slava lumii și caută numai slava lui Dumnezeu.

Dragostea lui pentru oameni

Cuviosul Simeon nu s-a nevoit pentru sine, ci pentru mântuirea multora.

↪ Pe un tânăr stăpânit de diavol l-a vindecat cu o singură palmă.

↪ Pe un vrăjitor l-a adus la pocăință.

↪ Pe o desfrânată a izbăvit-o din păcat.

↪ Pe un iudeu hulitor l-a adus la botez.

↪ Pe un diacon osândit pe nedrept la moarte l-a izbăvit prin rugăciune. Și astfel întreaga cetate, fără să știe, era păzită de rugăciunile lui.

Nepătimirea cea mai presus de fire

Prin nevoințele pustiei, trupul lui ajunsese asemenea unui lemn nesimțitor față de ispitele trupești. El însuși mărturisea că Dumnezeu i-a dăruit o astfel de curăție, încât nu mai simțea tulburare din partea patimilor.

De aceea putea petrece între oameni fără să fie vătămat de lume, asemenea lui Lot în mijlocul Sodomei.

Sfârșitul cel minunat al sfântului

Cu două zile înainte de mutarea sa la Domnul, a spus unui diacon:

„Am văzut cununile care mi s-au pregătit pentru mântuirea multor suflete.”

Apoi s-a retras în coliba sa și s-a mutat în taină la Domnul, fără martori omenești.

Trupul lui a fost dus la îngropare ca al unui necunoscut, fără cântări și fără lumânări. Dar în vremea îngropării s-au auzit cântări îngerești și s-a simțit mireasmă cerească, arătând cinstea pe care Dumnezeu o dădea robului Său.

Mai târziu, trupul său a fost mutat în chip minunat de îngeri, rămânând ascuns de ochii oamenilor.

Pildă vie pentru creștinii de astăzi

Viața Sfântului Simeon de la Emesa ne arată că adevărata sfințenie nu caută slava oamenilor, ci se ascunde în smerenie. El a lepădat:

↪ cinstea, rațiunea lumii, reputația, lauda oamenilor, pentru a fi plăcut numai lui Dumnezeu. Și astfel s-a făcut chip al cuvântului dumnezeiesc:

„Cel ce voiește să fie înțelept în veacul acesta să se facă nebun.”

Să cerem și noi, cu rugăciunile Cuviosului Simeon, darul smereniei celei curate, al pocăinței celei adevărate și al dragostei celei lucrătoare, ca să ne învrednicim și noi de împărăția cea veșnică. Amin.