Viața Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul – Ucenicul iubit al lui Hristos

Viața Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul – Ucenicul iubirii şi vulturul cuvântării de Dumnezeu

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul este unul dintre cei mai luminoşi stâlpi ai Bisericii lui Hristos, ucenicul cel iubit, martor al tainelor celor negrăite şi propovăduitor al iubirii dumnezeieşti. El a fost fiul pescarului Zevedeu şi al Salomiei, fratele Sfântului Apostol Iacob, şi a fost chemat de Mântuitorul de la mrejele pescăreşti spre mreaja cea duhovnicească a Evangheliei. Biserica îl cinsteşte ca pe cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli şi ca pe unul dintre cei mai apropiaţi ucenici ai Domnului.

Într-o zi, pe când Zevedeu cu fiii săi se afla la pescuit, pe lângă Marea Tiberiadei, Domnul Iisus Hristos a venit către dânşii şi i-a chemat pe Ioan şi pe Iacob, zicându-le să-I urmeze. Iar ei, lăsând corabia, mrejele şi pe tatăl lor, au mers după Dânsul. Această lepădare grabnică de cele pământeşti arată sufletul curat al tânărului Ioan, care n-a socotit nimic mai scump decât chemarea lui Dumnezeu.

De atunci, Ioan nu a mai fost numai fiu de pescar, ci pescar de oameni; nu a mai adunat peşti din adâncurile mării, ci suflete din valurile lumii. El a mers după Hristos cu inimă întreagă, cu dragoste smerită şi cu tăcere plină de foc. De aceea, Domnul l-a apropiat de Sine şi l-a făcut părtaş unor mari taine.

Sfântul Ioan a fost numit, împreună cu fratele său Iacob, „fiu al tunetului”, căci glasul teologiei sale avea să răsune până la marginile pământului. El a fost de faţă la multe momente înalte din lucrarea Mântuitorului: la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă de pe Tabor şi în ceasul rugăciunii din Grădina Ghetsimani, când Domnul Şi-a arătat întristarea cea mai presus de cuvânt.

Dar mai presus de toate, Sfântul Ioan a rămas în inima Bisericii ca „ucenicul pe care îl iubea Iisus”. La Cina cea de Taină, el s-a rezemat pe pieptul Domnului, adăpându-se, parcă, din izvorul iubirii celei veşnice. Această apropiere nu a fost una trupească, ci una a curăţiei, a credinţei şi a dragostei neclintite. El nu L-a urmat pe Hristos numai când mulţimile Îl ascultau, ci şi când toţi se clătinau, când primejdia se apropia şi când Crucea se ridica pe Golgota.

Sub Cruce, Sfântul Ioan a stat lângă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Acolo, în ceasul cel înfricoşat al Răstignirii, Domnul i-a încredinţat-o pe Maica Sa, zicând: „Iată mama ta!” Iar din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine. Astfel, Ioan s-a făcut nu numai Apostol al iubirii, ci şi păzitor al celei mai sfinte comori lăsate lumii de Hristos: cinstirea Maicii Domnului şi legătura cea vie dintre Cruce, Biserică şi familie duhovnicească.

După Învierea şi Înălţarea Domnului, Sfântul Apostol Ioan a rămas stâlp al Bisericii celei dintâi. A participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim, iar mai apoi a propovăduit credinţa în Hristos în Efes şi în părţile Asiei. Tradiţia bisericească mărturiseşte că, din porunca împăratului Domiţian, Apostolul dragostei a fost surghiunit în insula Patmos; iar în vremea împăratului Nerva s-a întors la Efes.

În Patmos, loc al singurătăţii şi al descoperirii dumnezeieşti, Sfântul Ioan a primit vedenii cereşti şi a scris cartea Apocalipsei. Tot lui îi sunt atribuite Evanghelia după Ioan şi cele trei Epistole soborniceşti, pline de lumină, de adâncime şi de chemare la iubire. În Evanghelia sa, el nu istoriseşte numai fapte, ci deschide cerurile teologiei, vestind de la început: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”

De aceea Biserica îl numeşte „Teologul”, căci el a grăit despre Dumnezeirea Cuvântului într-un chip înalt, curat şi tainic. Dacă ceilalţi Evanghelişti sunt asemenea unor făclii aprinse în casa credinţei, Sfântul Ioan este asemenea vulturului ce se înalţă deasupra norilor, privind spre lumina cea neapropiată a dumnezeirii.

Însă teologia lui Ioan nu este rece şi uscată, ci plină de iubire vie. El nu vorbeşte despre Dumnezeu ca despre o idee, ci ca despre Iubirea care S-a făcut trup, S-a răstignit şi a înviat pentru mântuirea lumii. În Epistolele sale, chemarea lui este limpede: cine iubeşte, rămâne în Dumnezeu; iar cine nu iubeşte, încă nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.

Sfântul Ioan a ajuns la adânci bătrâneţi, petrecând în osteneală apostolească şi în rugăciune. Tradiţia spune că a trăit mai mult de o sută de ani şi s-a mutat către Domnul în Efes. Biserica pomeneşte la 26 septembrie cinstita sa mutare, iar la 8 mai cinsteşte minunea prafului tămăduitor, numit „mană”, care ieşea din mormântul său şi prin care credincioşii primeau vindecări.

Viaţa Sfântului Ioan Teologul ne învaţă că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin mândrie, ci prin curăţie, dragoste şi statornicie. El a lăsat mrejele ca să prindă suflete pentru Hristos; a lăsat casa părintească pentru casa cea veşnică a Împărăţiei; a lăsat zgomotul lumii pentru tăcerea rugăciunii; şi a primit de la Domnul darul de a vedea taine pe care mintea omenească abia le poate atinge.

În vremea noastră, când dragostea multora se răceşte, Sfântul Ioan ne cheamă iarăşi la iubire curată, la credinţă dreaptă şi la mărturisire fără frică. El ne spune, prin viaţa sa, că omul nu se mântuieşte prin vorbe multe, ci prin inimă lipită de Hristos. Căci acela care se reazemă duhovniceşte pe pieptul Domnului în rugăciune, acela primeşte pace, lumină şi putere în necazuri.

Să-l cinstim, dar, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, ca pe un dascăl al iubirii, ca pe un văzător al tainelor cereşti şi ca pe un mijlocitor cald pentru sufletele noastre. Să-i urmăm credinţa, curăţia şi dragostea, ca şi noi să auzim glasul lui Hristos chemându-ne din tulburarea lumii către limanul cel lin al mântuirii.

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, glasul al 2-lea

Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.

Rugăciune scurtă

Sfinte Apostole şi Evangheliste Ioane, ucenicule iubit al Domnului şi de Dumnezeu cuvântătorule, roagă-te lui Hristos pentru noi, cei slabi şi împovăraţi. Întăreşte-ne în credinţă, aprinde-ne inimile cu dragoste curată şi păzeşte-ne de întunericul necredinţei, ca să urmăm şi noi Mântuitorului cu inimă smerită, până la sfârşitul vieţii noastre. Amin.

❇

❇❇

❇❇❇

❇❇

❇