Cine este mai mare în Împărăția Cerurilor?
Iisus Hristos ne arată că adevărata mărire începe prin smerenie. Sfânta Evanghelie după Matei 18, 1-11 despre prunci, sminteală și mântuire.
(Textul din Sfânta Evanghelie după Matei 18, 1-11)
În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția Cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l și aruncă-l de la tine, că este mai bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viață cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut.
Ucenicii Îi pun Mântuitorului o întrebare care îi frământa: „Cine este, oare, mai mare în Împărăția Cerurilor?” Deși Îl urmau pe Iisus, încă mai judecau după rânduiala lumii. Se gândeau la locuri de cinste, la întâietate, poate chiar la putere.
Domnul nu le dă un nume. Nu spune că Petru, Ioan sau vreun alt ucenic ar fi mai presus decât ceilalți. Cheamă un copil, îl așază în mijlocul lor și rostește un cuvânt care le răstoarnă toate socotelile:
De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor ↗.
Ce înseamnă să fim precum pruncii?
Hristos nu ne cere să fim naivi, nepricepuți sau lipsiți de răspundere. Nici copilăria nu este ferită de încăpățânare și egoism. Altceva vede Domnul în pruncul așezat înaintea ucenicilor: smerenie, sinceritate, încredere și o inimă încă neobișnuită să se ascundă în spatele măștilor.
Copilul știe că are nevoie de cineva. Nu se rușinează să ceară ajutor și nici nu pretinde că se poate descurca singur. La fel, omul credincios începe să se maturizeze duhovnicește atunci când recunoaște că fără Dumnezeu nu poate face nimic.
Cuvintele „de nu vă veți întoarce” vorbesc despre o schimbare adâncă. Nu ajunge să purtăm numele de creștini sau să împlinim numai la vedere câteva rânduieli. Mintea și inima trebuie întoarse de la mândrie la smerenie, de la dorința de a fi slujiți la puterea de a-i sluji pe ceilalți.
În Împărăția Cerurilor ↗, omul cu adevărat mare nu este acela care se ridică deasupra tuturor. Este acela care nu se teme să rămână în urmă, să cedeze, să ierte și să facă binele fără să aștepte aplauze.
În cel mic ne întâmpină Hristos
Mântuitorul merge mai departe și spune:
Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește.
Nu putem pretinde că-L iubim pe Iisus câtă vreme îi privim cu dispreț pe cei neînsemnați în ochii lumii. Credința noastră se vede tocmai în felul în care ne purtăm cu omul slab, sărac, singur, neajutorat sau lipsit de apărare.
Un copil poate fi rănit fără să fie lovit. Îl pot răni vorbele grele, nepăsarea, batjocura și exemplul urât al celor mari. Tot astfel poate fi rănit omul aflat la începutul vieții duhovnicești. O nedreptate, fățărnicia unui creștin sau purtarea nepotrivită a cuiva care vorbește despre Dumnezeu pot clătina un suflet încă fragil.
De aceea sunt atât de aspre cuvintele Domnului despre sminteală. A sminti nu înseamnă doar a supăra pe cineva. Înseamnă a-i pune o piedică pe drumul către Dumnezeu, a-l împinge spre păcat sau a-l face să-și piardă încrederea în credință.
Uneori ne grăbim să spunem că oamenii s-au îndepărtat de Biserică din nepăsare. Se poate întâmpla și aceasta. Dar trebuie să avem curajul să ne întrebăm dacă nu cumva purtarea noastră le-a făcut drumul mai greu.
Ce trebuie „tăiat” din viața noastră?
Când vorbește despre tăierea mâinii sau a piciorului și despre scoaterea ochiului care ne smintește, Iisus nu poruncește mutilarea trupului. Păcatul nu se află în mână, în picior sau în ochi, ci prinde rădăcini în inimă, atunci când omul îl primește și îl hrănește.
Imaginea este una puternică. Domnul ne arată că împotriva păcatului nu putem lupta numai cu intenții bune și amânări. Sunt momente în care trebuie să rupem hotărât legătura cu ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu.
Poate fi vorba despre un obicei vechi, despre un anturaj rău sau despre o preocupare care ne stăpânește. Uneori trebuie „tăiată” o legătură care otrăvește sufletul. Alteori, o privire necurată, vorbirea de rău, mânia sau o dorință pe care am lăsat-o să crească în noi.
Nu trupul trebuie pedepsit, ci păcatul trebuie scos din viața noastră.
Niciun suflet nu este neînsemnat
Lumea își îndreaptă privirea spre oamenii puternici, bogați și cunoscuți. Dumnezeu îi vede însă și pe cei pe lângă care noi trecem grăbiți. De aceea ne avertizează Iisus Hristos:
Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici.
Înaintea lui Dumnezeu nu există oameni fără valoare. Cel slab, cel căzut și cel rătăcit nu sunt poveri de care trebuie să scăpăm. Sunt suflete pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume.
Nu întâmplător, după aceste cuvinte urmează pilda oii rătăcite. Păstorul nu spune că o singură oaie nu contează, fiindcă mai are nouăzeci și nouă. Pleacă să o caute. Pentru Dumnezeu, omul pierdut nu devine un număr șters din socoteală.
Împărăția Cerurilor ↗ nu seamănă cu împărățiile acestei lumi. Acolo, cel mare se smerește, cel dintâi slujește, iar cel pe care oamenii îl trec cu vederea este cunoscut și ocrotit de Dumnezeu.
Întrebarea ucenicilor ajunge astfel și la noi: cine este mai mare? Hristos răspunde limpede: cel care nu se înalță peste aproapele său, nu rănește sufletele celor slabi, se desparte cu hotărâre de păcat și îi primește cu dragoste pe cei mici.
Drumul spre Împărăția Cerurilor ↗ nu începe cu lupta pentru un loc mai înalt. Începe atunci când omul se smerește și Îi îngăduie lui Dumnezeu să-i schimbe inima.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu