Ce informatii ar trebui sa stim despre Prohodul Domnului din Vinerea Mare.

   Ce informatii ar trebui sa stim despre Prohodul Domnului din Vinerea Mare.

†

   O vreme a iertarii, a rugaciunii si a schimbarii sufletesti. O perioada in care, ca intr-un soi de radiografie duhovniceasca, ne judecam pe noi insine, nu pe altii, vedem propriile noastre greseli, lipsuri si neajunsuri, fara sa privim in vietile si-n sufletele celorlalti. 

 

  Daca „paresimile” sau cele 40 de zile de post ni se pareau imense, lungi si imposibile, poate, iata ca incredintandu-ne intru totul ajutorului Domnului si purtarii Sale de grija, am reusit sa razbatem printre zilele de ajunare si noptile de rugaciune, ajungand aproape la „linia de sosire”. Ne si intrebam, omeneste: oare cand s-au scurs deja 40 de zile si, mai ales, trei luni din acest an?

  Suntem in Saptamana Patimirilor Mantuitorului. Ne mai despart doar cateva ceasuri de Vinerea Mare, ziua in care Mantuitorul va fi „ingropat” in cadrul slujbei Prohodului. Din primii ani ai copilariei si pana astazi, cand munca si grijile ne-au purtat departe de obarsii, purtam cu totii in inimi acea imagine: Sfantul Epitaf, panza care are pe ea chipul Mantuitorului, pe sub care trec credinciosii, este scos deja in mijlocul bisericii alaturi de Sfanta Cruce, flori multicolore si smerite le impodobesc, iar multime de oameni vin sa cante ingroparea Domnului.

  Caci, asa cum stim, in seara zilei de vineri, in toate bisericile si manastirile ortodoxe se savarseste slujba Prohodului Domnului, o randuiala cu totul speciala, care cuprinde cantari de o frumusete deosebita si care surprinde diferite imagini, tablouri si momente ale pogorarii Trupului Mantuitorului nostru de pe Crucea rastignirii si ale asezarii Lui in mormant. Cu acest prilej, ne-am gandit sa adunam la un loc cateva lucruri pe care, poate, unii dintre dumneavoastra nu le cunoasteti despre istoria, continutul si randuiala Prohodului Domnului, prezentandu-le intr-o forma sintetica, asa cum v-am obisnuit, pentru a le fixa bine in memorie si pentru a le transmite si altora:

  Din punct de vedere etimologic, termenul „prohod” inseamna „trecere”. El provine din slava (veche), de la „provodŭ” si se refera, evident, la trecerea „de la moarte la viata si de pe pamant la cer”. De altfel, si termenul „prohodire” exprima aceeasi idee: slujba religioasa de la inmormantarile desfasurate in cadrul cultului nostru crestin, o randuiala cu un profund caracter funebru.

  Autorul Prohodului Domnului este Sfantul Teodor Studitul, care a trait in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si in prima parte a secolului al IX-lea. Sfantul Teodor Studitul a fost un cunoscut imnograf grec, mare teolog si staret al Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul de la Studion, aflata la marginea cetatii Constantinopolului. Cea mai importanta contributie teologica a sfantului Teodor Studitul, „Despre sfintele icoane”, a fost o lucrare de aparare a icoanelor in timpul celei de-a doua perioade a iconoclasmului bizantin (814-842). Nu intamplator, in strofa 40 din cea de-a treia stare a Prohodului, Sfantul Teodor scria astfel: 

Pace in Biserici, Lumii mantuire, Prin invierea-Ti da-ne !

  Rugandu-se pentru stingerea dezbinarii din cadrul bisericii, pricinuita de lupta imparatilor iconoclasti impotriva cultului icoanelor.
In tara noastra, aceasta slujba a fost tiparita pentru prima oara la Buzau, in ziua de 6 februarie a anului 1836, de catre ieromonahul Macarie, prin purtarea de grija a episcopului Chesarie Capatana. Apoi, cel care a reeditat forma initiala a cantarii si s-a ingrijit ca ea sa aiba o varianta imbunatatita din punct de vedere ritmic si melodic a fost Anton Pann, profesor, protopsalt si compozitor de muzica religioasa. Acesta a tiparit Prohodul Domnului in doua noi editii, in anii 1846 si 1853, punand efortul sau de editare sub titlul „Epitaful sau slujba inmormantarii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”. Insa, pentru ca prelucrarile sale n-au ajuns la inaltimea traducerii ieromonahului Macarie, tot aceasta a ramas „recunoscuta” in cultul Bisericii, fiind editata cu timpul de catre protopsalti si specialisti ai imnografiei si retiparita in mai multe centre eparhiale din cuprinsul tarii noastre.
In ceea ce priveste structura sa, Prohodul Domnului este alcatuit din trei parti sau stari, prima parte avand 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe, iar a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecarei stari este cantata din nou la finalul ei, in timp ce preotul iese in fata Sfantului Epitaf pentru a rosti ecteniile. Fiecare strofa este precedata de cate un stih luat din Psalmul 118, dar care de obicei, in practica, nu se citeste si nici nu se canta, pentru a nu face dificila intreaga cantare.

In cadrul celei de-a doua stari a Prohodului, la strofa 42, apare o comparatie interesanta, in care Mantuitorul Hristos este asemanat cu un pelican: 

Ca un pelican, Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte; Si-ai dat viata l-ai Tai fii, care au murit, Raspandind asupra lor izvoare vii. 

  Care ar fi explicatia? 

  Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, in cartea sa intitulata „Din Ierihon catre Sion. Scrieri duhovnicesti”, aminteste o veche legenda a pelicanului care spune ca, atunci cand puisorii acestuia sunt infometati, aprinsi de sete, otraviti de veninul serpilor de apa sau raniti din diferite pricini, pelicanul isi raneste coasta sa si le potoleste setea puilor cu propriul sau sange. Imnografii bisericii au preluat aceasta metafora interesanta, iar Sfantul Maxim Marturisitorul explica deosebit de frumos care este intelesul duhovnicesc al acestei comparatii: 

Hristos este pelicanul care isi impunge cu ciocul coasta pana curge sange ca sa isi reinvie puiii omorati din pricina veninului de sarpe; puii pelicanului ii reprezinta pe protoparinti, adica pe Adam si Eva sau, mai simplu spus, simbolizeaza firea noastra umana. Sarpele este in mod cert diavolul care, prin viclenia sa (venin) ii omoara pe oameni indemnandu-i la vietuirea in pacat.

  Din punct de vedere muzical, Prohodul Domnului este cea mai cunoscuta si mai populara lucrare din cadrul unui Praznic Imparatesc si una dintre cele mai iubite cantari de pe parcursul anului bisericesc. El este cantat de obicei de psaltul sau cantaretii de la strana, alaturi de toti credinciosii din biserica, intonandu-l cu totii pe pe glasul V, pe note triste, mai cu seama primele doua stari, iar a treia stare pe glasul III, intr-o nota de nadejde si bucurie, caci moartea s-a transformat in Inviere. 

Asa cum subliniaza Patriarhul Romaniei, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, in descrierea cartii Prohodului, tonalitatea trista si stinsa a cantarii nu este o tanguire sentimentala, ci este o tanguire duhovniceasca pentru ca Cel care se afla in mormant cu trupul si in iad cu sufletul nu este un om simplu, ci Dumnezeu devenit Om pentru izbavirea din iad si din moarte a neamului omenesc.
Indata dupa cantarea Prohodului Domnului, preotul iese afara alaturi de credinciosi si inconjoara impreuna sfanta biserica, dupa cum prevede randuiala slujbei de prohodire a unui slujitor al Bisericii. Se fac patru opriri in total, iar la fiecare oprire preotul rosteste cate o ectenie. La finalul acestei procesiuni, Sfantul Epitaf, purtat prin aer, este asezat pe Sfanta Masa, ramanand aici pana la Vecernia Praznicului Inaltarii Domnului, dupa care este dus in locul din Altar in care se pastreaza in timpul anului.

Asadar, dincolo de notiunile acestea istorice sau etimologice, cel mai important este sa retinem doua lucruri: asa cum, in orice colt al lumii ne-am afla, in momentele grele ale despartirilor, ale plecarilor celor dragi din aceasta lume facem orice, platim oricat pentru a-i petrece pe ultimul drum, si in Vinerea Mare sa lasam „toata grija cea lumeasca”, dupa cum ne indeamna Heruvicul la fiecare Sfanta Liturghie si sa fim partasi la slujba Prohodului Domnului, cantand cu glas duios taina biruintei lui Hristos asupra mortii. Si asa cum nu uitam in acesta saptamana dinaintea Pastelui sa trecem pe lista toate bunatatile pentru masa cea imbelsugata, sa mergem la Prohod si sa ne amintim de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe care le-a primit de bunavoie pentru noi si pentru a noastra mantuire.

sursa: Bizanticons Art