Aspecte ale Saptamanii Luminate.

Hristos a Inviat!

†

   Randuiala speciala in Saptamana Luminata.

 

 In Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu "harti". Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. Conform Tipicului Sfantului Sava, miercurea si vinerea, in perioada cuprinsa intre Invierea Domnului si Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii), avem "dezlegare la peste".

De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni.
Incepand din Duminica Sfintelor Pasti si pana la Inaltarea Domnului, la Liturghie se canta Axionul Pastilor: "Ingerul a strigat …", iar credinciosii se saluta cu cuvintele: "Hristos a inviat!” si raspund: "Adevarat a inviat!"

In Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea.

In aceasta saptamana nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Amintim ca incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti. Aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. Acest lucru nu inseamna ca ei sunt dati uitarii. Sa nu pierdem din vedere ca Biserica ii pomeneste pe acestia in cadrul oricarei Sfinte Liturghii. Chiar si in Saptamana Patimirilor cei adormiti sunt pomeniti in cadrul Sfintei Liturghii din Joia cea Mare, apoi de praznicul Invierii si la orice Sfanta Liturghie de dupa Sfintele Pasti.

Dupa binecuvantarea de inceput de la Vecernie si Utrenie, se canta troparul "Hristos a inviat din morti." (de trei ori) si stihurile Pastilor. In vremea rostirii stihurilor, preotul cadeste cele patru laturi ale Sfintei Mese si intreg Sfantul Altar.

Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii. Asadar si cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.

Marti, in Saptamana Luminata, au loc uscarea si sfaramarea Sfantului Agnet, sfintit in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile din Sfanta si Marea Joi, din Saptamana Patimilor. Amintim ca in Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat.

Al doilea Agnet este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce este sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

In vinerea din Saptamana Luminata, de Izvorul Tamaduirii, se obisnuieste ca dupa otpustul Sfintei Liturghii sa se savarseasca slujba sfintirii celei mici a apei.

Intreaga saptamana este considerata ca o zi de sarbatoare continua

Slujbele se tin cu Usile imparatesti larg deschise

Este prima saptamana din perioada liturgica numita Penticostar

In Vinerea Luminata este sarbatorit "Izvorul Tamaduirii"

  Rugaciunea „Imparate Ceresc" este inlocuita de troparul „Hristos a Inviat" pana la Vecernia dinaintea Cincizecimii

  In trecut, catehumenii botezati petreceau toata saptamana in biserica, imbracati in camasa alba pe care o primisera la botez

  In vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti. Cei botezati erau numiti "luminati" si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca de la purtarea hainelor albe, aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata.

  Daca privim mai adanc, putem marturisi ca in aceasta perioada toate s-au umplut de Lumina Sfanta a Invierii Domnului.

  Sa ne amintim ca in noaptea Sfintelor Pasti, se sting in biserica toate luminile. Numai candela de pe Sfanta Masa din Sfantul Altar ramane aprinsa. Spatiul intunecos este chipul mortii si al iadului in care a coborat HRISTOS cu sufletul Sau. Candela aprinsa de pe Sfanta Masa este sufletul viu si indumnezeit al Mantuitorului coborat la iad.

  Preotul adreseaza chemarea "Veniti sa primiti lumina!" tuturor, nu doar anumitor persoane. Pe toti ne cheama sa facem trecerea de la intunericul mortii, la lumina vietii vesnice. Iar aceasta trecere este exprimata prin aprinderea tuturor lumanarilor de la o singura lumanare. De aceea Biserica vesteste de Sfintele Pasti: 

Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant.

Iata de ce Biserica numeste aceasta saptamana ca fiind Saptamana Luminata. Ea ne cheama sa purtam in noi lumina Invierii lui Hristos si in aceasta lumina sa ne imbratisam unul pe altul si sa zicem FRATILOR si celor ce ne urasc pe noi.

sursa:crestinortodox.ro

Pastele in blajinilor: Ce este aceasta traditie si cum este legata?

   Am sarbatorit cea mai importanta sarbatoare a crestinismului - invierea Domnului. O saptamana de soare, o saptamana de intalnire cu oamenii pe care ii iubim, impartasind bucurii mari si mici si, bineinteles, planuind sa ne luam la revedere. Daca sarbatorirea invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos este sub semnul intalnirii cu cei vii, atunci saptamana dupa Pasti, in luni dupa Duminica Toma, se sarbatoreste intalnirea cu cei care au trecut, cunoscut si sub numele de „Pastele binecuvantat al mortilor”.

Traditie si etimologie

   Inainte de a prezenta pozitia ortodoxa vizavi de acest subiect, consideram ca cel mai potrivit ar fi sa explicam ce presupune, de fapt, traditia Pastelui blajinilor si, mai cu seama, cine sunt acesti „blajini” pe care ii pomeneste toata lumea la sapte zile dupa Invierea Domnului. Dictionarul Explicativ al Limbii Romane da o definitie destul de lacunara acestui obicei, spunand ca Pastele Blajinilor este o zi fixata de biserica pentru pomenirea mortilor. Intr-adevar, despre cei trecuti in vesnicie este vorba, insa traditia spune ca in aceasta zi nu sunt pomeniti doar mortii pe care ii cunoastem, pe linia ascendenta a familiei din care apartinem, ci intregul neam al stramosilor.

   Din punct de vedere etimologic, cuvantul „blajini” vine din limba slavona, de la „blazen”, care inseamna „fericit”. Conform etnologului iesean Marcel Lutic, exista mai multe pareri despre cine ar fi cu adevarat aceste persoane. Astfel, pe de o parte se spune ca ar fi cei dintai oameni de pe pamant, sustinand, de atunci incoace, stalpii cerului si pamantului. Altii spun ca, odata cu raspandirea crestinismului, blajinii au devenit un fel de crestini originali, care ar locui intr-o tara foarte indepartata, undeva spre marginea pamantului sau chiar sub pamant, ascunsi de lumea noastra. In fine, altii spun ca blajinii locuiesc pe niste insule, aici aducandu-le de mancare ciorile. Nu au case, mancand mai ales prune, iar desi la trup sunt mai mici decat noi, au calitati morale deosebite, precum bunatate, blandete si simplitate, care-i fac sa fie adevarate modele pentru oameni.

   Traditia spune ca, desi sunt oameni virtuosi, blajinii nu stiu cum sa calculeze data Sfintelor Pasti si, din acest motiv, oamenii le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii. De asemenea, pe morminte se asaza gustari si colaci, resturile fiind lasate acolo pentru a se hrani cu ele sufletele mortilor, in special ale celor care n-au avut parte de o inmormantare crestineasca.

Parerea bisericii

   Pana astazi, cimitirele bisericilor din multe zone ale tarii sunt pline de oameni in aceasta zi, veniti ca la un soi de intalnire de taina cu cei dragi plecati in lumea de dincolo. Preotii sunt chemati sa iasa la morminte si sa stropeasca cu vin pomenile care urmeaza a fi daruite pentru sufletele celor adormiti. Cu toate acestea, din punct de vedere liturgic, Biserica nu are in istoria si traditia ei o anumita randuiala bine stabilita si prevazuta exact pentru acest moment. Nu exista nicio slujba tiparita cu binecuvantarea Sfantului Sinod care sa fie savarsita in aceasta zi a „blajinilor”, iar singurul argument al acestui obicei este, de multe ori, expresia: „pentru ca asa se face”.

   Cum sa ne raportam noi, crestinii ortodocsi, la aceasta traditie? Nu prin a o nega pe ton autoritar, nici prin a-i judeca pe cei care aleg sa o respecte. Inca de la inceputurile ei, Biserica a recomandat echilibrul in viata duhovniceasca, iar Sfantul Teofan Zavoratul, staret si episcop rus dar si un autor prolific, in special pe subiectul vietii crestine si a instruirii tinerilor in cele ale credintei, recomanda mereu celor care ii cereau cuvant de folos: „cauta cu osteneala calea de mijloc, ca sa faci tot lucrul la vremea lui si cu masura cuvenita”. Asadar, calea de mijloc sa o „aplicam” si noi: pentru ca in preajma Pastilor, de Sfantul Gheorghe sau de sarbatoarea Izvorului Tamaduirii exista traditia de a iesi la mormintele celor adormiti si de a-i pomeni dupa randuiala, sa nu asteptam musai „Lunea neagra” sau „Pastele blajinilor” pentru a implini aceasta datorie crestineasca. Cu siguranta, de acolo, din cealalta lume, nu vom fi judecati de cei dragi ca n-am dat de pomana pentru sufletele lor cani, farfurii sau oua rosii tocmai in lunea de dupa Duminica Tomei. Cu atat mai mult, in majoritatea cazurilor, oamenii inteleg aceasta traditie ca pe un prilej in plus de a manca si a discuta vrute si nevrute chiar acolo, langa mormintele celor adormiti, sau a bea si a se cinsti reciproc – uneori peste masura – lucru care nu usureaza nici pe departe starea sufleteasca a celor adormiti, ba din contra.

   In contrast cu aceasta traditie, stim foarte bine ca Biserica noastra a stabilit ca, nu doar o zi pe an, ci mult mai mult decat atat – o zi pe saptamana sa fie dedicata pomenirii celor trecuti la Domnul, in care putem sa facem parastase si toate cele de cuviinta, iar aceasta este sambata. De ce? Pentru ca, din punct de vedere teologic, in aceasta zi de la finalul saptamanii, Mantuitorul a coborat cu sufletul in iad pentru a-i elibera pe cei adormiti de veacuri. Mai mult decat atat, doua sambete sunt dedicate prin excelenta pomenirii celor trecuti la Domnul. Este vorba despre sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne sau a Infricosatei Judecati si cea care precede marele praznic al Pogorarii Duhului Sfant, ambele avand denumirea de „Mosi”, adica momente in care ii pomenim pe parintii, mosii si stramosii nostri trecuti la cele vesnice. Observam, asadar, ca nadejdea si credinta in Inviere este „litera de lege” in crestinism, iar Invierea Domnului, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, este arvuna invierii noastre si a tuturor celor din veac adormiti (I Corinteni, cap. 15).

   Asadar, un gand scurt in loc de concluzie: in calitatea noastra de crestini ortodocsi, nu putem sa punem pe primul plan astfel de traditii populare, straine de duhul Bisericii, de poruncile ei si de propovaduirea de veacuri a sfintilor, insa putem accepta faptul ca ele sunt parte integranta a folclorului romanesc. Desi trebuie sa ne ingrijim asa cum se cuvine de sufletele celor dragi, nu cozonacul, nici pasca sau ouale rosii ar trebui aduse in prim-plan in aceasta perioada post-pascala, ci sarbatoarea care primeaza si conteaza cu adevarat este cea a Invierii lui Hristos, care ne-a daruit si noua viata vesnica. sursa:Bizanticons Art