Rugăciunea bunicii și minunea vindecării – „O bunică și-o copilă”
Versurile „O bunică și-o copilă” (Eliana Popa) – despre credința smerită a unei bunici și minunea vindecării. O pildă duhovnicească despre rugăciune, nădejde și mila Domnului.
Sunt povești care ne așază iarăși inima la locul ei: în credință, în nădejde, în rugăciunea cea simplă și în mila lui Dumnezeu.
Versurile de mai jos înfățișează chipul bunicii sărace, dar bogate în credință, care nu știe „vorbe alese”, ci rostește către Domnul o rugăciune curată, ca din pruncie. Iar Dumnezeu, Care nu trece cu vederea suspinul celor necăjiți, arată că minunea se naște din smerenie și că Hristos cercetează pe cei mici, pe cei uitați, pe cei de la marginea lumii.
Să citim cu luare-aminte și să învățăm: nu râvna cuvintelor ne mântuiește, ci inima zdrobită, care bate la ușa Cerului cu credință.
O BUNICĂ ȘI-O COPILĂ
(Versuri: Eliana Popa)
Într-un colț uitat de lume, lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copilă își duc viața-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe, greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepotica!
Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba, că nimic nu se leagă la sărac!
A pornit plângând bătrâna la un doctor din oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colț de caș!
Însă doctorul îi spune: „– N-am cum să te-ajut, bunica,
Până nu-ți aduci la mine mai în grabă nepotica!”
Lacrimi i-au brăzdat obrajii, că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnavă la un vraci așa departe.
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa
O biserică frumoasă, pe-o stradă, undeva!
A intrat privind sfioasă, către sfinții din icoane.
Și-a-ngenuncheat bătrâna, lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna, rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească, a sa rugă:
– Draga, Doamne, sunt Maria! Nepotica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme, e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci, mergi acuma, iute, iute
Casa noastră-i lângă moară, ce se află lâng-o punte!
Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă, e micuță și săracă,
Caută sub preșul roșu și ia cheia de la ușă
Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpușă!
Să nu uiți! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca să pot deschide ușa când o fi, să mă întorc!
Gata, Ți-ai notat adresa? Iaca, plec și eu la drum,
Mulțumescu-Ți, Ție Doamne, mulțumesc încă de-acum!
O priveau râzând mărunte „cuvioasele” femei
Zice una mai țâfnoasă: – Vai și-amar de ruga ei!”
Dar bătrâna-și ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul, nu le-aude sau nu-i pasă!
Și minune! Când ajunge și deschide grabnic ușa,
Nepotica ei cea dragă cânta legănând păpușa
– Cum? Te-ai ridicat, micuț-o? Vino iute la bunica!”
Și degrab îi sare-n brațe ca zvârluga, nepotica!
– A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Și sub pletele-nstelate, precum crinul fruntea Lui!
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!
Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară!
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Și ai cheia așezată chiar sub preș, lângă fereastră.
❇
❇❇
❇❇❇
❇❇
❇
Comentarii
Trimiteți un comentariu